vineri, 6 mai 2016


Mr Gwyn
(Alessandro Baricco)


    Această poveste a fost scrisă ca un omagiu adus nu neapărat literaturii cât mai ales scrisului, acestui gest simplu şi profund, de-o importanță prometeică: nu există ființă umană care la un moment dat să nu fi scris ceva, să nu fi simțit grija aceea cotidiană de a-şi pune în ordine gândurile în forma rectilinie a unei fraze. Există o frumusețe şi o grație a scrisului care tresare în om chiar şi atunci când acesta încetează să mai scrie. Căci povestea noastră de aici începe, de la o renunțare, de la renunțarea pur şi simplu de a mai scrie.
Ei bine, partea aceea din viață care se referă la ceea ce îți doreşti pare a sta tot timpu la îndemâna oricui...mai dificilă este însă chestiunea legată ceea ceea ce nu-ți doreşti...iar în tărâmul acesta, al negației, uneori zac ascunse forțe nebănuite, surprinzătoare, forțe care antrenează mişcări tectonice în străfundurile propriului destin. Este de ajuns să spui cu hotărâre NU...şi apoi lucrurile încep să se schimbe, să-şi modifice natura cu precizia şi eleganța dominoului.
     Un astfel de NU a spus şi eroul nostru, Mr Gwyn în ziua în care  s-a săturat să nu-i mai placă viața pe care o trăia. A spus NU însă sub forma a cinzeci şi două de puncte! Pe care le-a făcut publice, fiindcă el însuşi era un personaj public - un scriitor apreciat în Anglia şi în afara ei, cu o carieră de peste un deceniu. Mr Gwyn şi-a făcut publică deci lista cu cele 52 de lucruri pe care îşi promitea lui însuşi să nu le mai facă, niciodată...iar ultimul pe listă: să nu mai scrie cărți!
     La momentul acela (când şi-a dat seama că nu-i mai păsa de nimic şi că totul îl rănea de moarte) Mr Gwyn trăia singur, nu avea familie, cheltuia puțin şi în definitiv ar fi putut să trăiască cel puțin doi ani fără ca măcar să se scoale de dimineață. Pe fondul disperării agentului său, a început să se ascundă cumva în anonimat, în anonimatul locurilor şi al veşmintelor şi concomitent să-şi ucidă propria operă, refuzând să mai semneze contracte noi, ediții noi, traduceri noi.
Şi atunci se întâmplă un al doilea lucru straniu: viața îşi ceru partea ei, prețul schimbării, îndreptându-l pe Mr Gwyn către o situație fără ieşire: nu se aşteptase la aşa cava, ca tocmai gestul de a scrie să ajungă să-i lipsească. Şi pentru că la ființele umane singurul lucru care le face să se simtă vii, e în acelaşi timp destinat, într-un mod lent, să le ucidă - Mr Gwyn trăia acea imposibilitate ontologică în care orice alegere se suspendă şi devine un neajuns: îi era imposibil deci să mai scrie cum la fel de imposibil devenise acum să se țină departe de scris! Aşa încât tot ce mai putu face a fost să se apuce de scris...în minte; scria pur şi simplu în gând...atunci când mergea pe stradă, când stătea în pat aşteptându-şi somnul, dar cel mai mult îi plăcea să scrie când aştepta la spălătorie.
     La adăpostul anonimatului descoperii lentoarea naturii şi răbdarea ființei; coborî în intimitatea lucrurilor şi a gesturilor observându-şi de pildă încălțările, proprii pantofi, frumusețea şi lejeritatea lor, legarea şireturilor, mişcarea degetelor; observa culori, număra lucrurile ieşite în cale - trepte, lampioane, copaci, umbrele de pe pământ, tablourile...
     Şi în ritmul acesta apăru Revelația, singura cale posibilă de ieşire din impas, unicul mod de salvare din mijlocul angoasei: observă cu uimire că tablourile sunt cu desăvârşire mute, lipsite de glas, de orice sunet, că totul trebuie imaginat, închipuit, ca şi cum lumea şi oamenii dinăuntrul lor ar vorbi fără a se face auziți. Iar de aici şi până la ideea nebunească de a scrie portrete de oameni (redându-le glasul şi nu numai glasul) n-a mai fost decât un pas. Un pas uriaş ce-i drept, care alcătuieşte adevăratul miez al întregii noastre poveşti, un pas prin care Mr Gwyn pătrunde în întregul tărâm fermecat pe care artele (pictura şi muzica) arhitectura şi literatura îl stăpânesc împreună, un tărâm în care nimeni altcineva nu reuşise să mai ajungă până atunci. Natura acestei descinderi în inedit, forma, eleganța şi emoția ei vor transforma personajele şi cititorul deopotrivă în martorii vii ai uneia dintre cele mai fericite întâlniri cu putință dintre literatura şi pictură, dintre cuvânt şi culoare.
     În definitiv, Revelația domnului Gwyn este aceea că a scrie portretul unui om presupune de-a dreptul o cale de a-l aduce acasă.

Alessandro Baricco, Mr Gwyn, ed. Humanitas Fiction, București, 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu