ESEURI SCEPTICE

(Bertrand Russell)

    Raportat la celebra lucrare ,,În căutarea fericirii", volumul de eseuri actual poate fi urmărit în lumină metodologică, ca descriere a mijloacelor care construiesc calea unui bun parcurs. Părintele modern al raţionalismului, Russell discută în ,,Eseuri sceptice" despre necesitatea permanentă a unui examen critic la care interioritatea propie şi comportamentul în sine să se supună în permanență. Rațiunea devine astfel garantul coerenței intelectuale şi comportamentale, un mijloc eficient de evitare a falselor idei şi de apărare în fața pasiunilor distructive.

Temeiurile Scepticismului şi calea către fericire

    Pentru a accepta şi a putea adera la o idee e nevoie de cel puțin un temei rațional, spune Russell, de un argument al ei care să o susțină. Nu este de dorit astfel să îmbrățişăm ideile cu uşurință şi cu atât mai puțin urmând căi neinteligibile. E aici o chestiune de bun simț, de bun simț rațional. Şi dacă lucrurile ar sta întocmai şi dacă majoritatea oamenilor ar adopta o astfel de atitudine critică, atunci viața într-adevăr ar arăta cu mult mai bine pe pamânt iar pacea dintre oameni şi religii de exemplu, spune filosoful galez, ar fi cu adevarat posibilă. Desigur, printre altele asta ar echivala cu falimentul anumitor instituţii precum agențiile de pariuri, bisericile şi al tuturor celorlalte care administrează fondul irațional din oameni.
    Se spune că e bine să ceri sfatul înţelepţilor, aşa încât, înainte de a accepta o idee Russell ne îndeamnă (prin intermediul scepticismului metodic) să privim puțin către lumea cunoscătorilor, acolo unde (a) când părerile experților concordă, opinia contrară nu poate fi considerată certă; (b) când experții nu pot cădea de acord, nicio opinie nu trebuie considerată certă de către un nonexpert, şi (c) atunci când toți experții susțin lipsa de temei rațional al unei idei, omul de rând ar face mai bine să-şi suspende judecata. Iată trei filtre de testare a sustenabilității raționale a ideilor.
    Spre exemplu, potrivit acestei atitudini critice, fanatismul, adică acele idei pentru care oamenii sunt dispuşi să lupte şi chiar să îi persecute pe alții, nu îşi mai găseşte justificarea. Pentru că fanatismul nu deține niciun temei rațional. Observăm că atunci când o idee are un temei rațional (este inter-subiectiv comunicabilă şi testabilă) oamenii se ordonează paşnic în jurul ei. Când însă aceiaşi oameni rostesc convingeri iraționale, o fac întotdeauna cu patimă şi dezinvoltură. Tocmai de aceea printre cei mai pătimaşi oameni dintre noi se numără politicienii şi misticii; acestora li se alătură naționaliştii, rasiştii, antisemiții, şi alții care îşi sustrag convingerile examenului rațional şi ale căror idei sunt lipsite sau sărace în temeiuri raționale.
   Un alt exemplu: atunci când privim către cultura matrimonială a unei civilizații, când în discuție sunt aduse subiecte precum infidelitatea, divorțul, recăsătoria, celibatul, poligamia, sau homosexualitatea - tonul este prin excelență aprins şi vocile incendiare. Asta se întâmplă, arată filosoful britanic, tocmai pentru că ne raportăm la acestea pe căi mai degrabă fundamentate emoțional decât rațional, ne lăsăm pradă impulsurilor de moment şi prejudecăţilor dobândite.


Ştiinţa şi limitele raţiunii

   Pentru a nu cădea în capcana cealaltă, a mistificării rațiunii, Russell atrage atenția asupra existenţei anumitor limite ale acesteia: sunt domenii şi experiențe ale vieții unde rațiunea nu are prea mult (sau deloc) ce căuta. Creația artistică, arta şi iubirea sunt două feluri de a fi ale omului, ca expresii directe ale iraționalității sale. Ori prezența raționalului în artă şi-n iubire n-ar avea decât efecte nocive, limitative şi sterile. E de ajuns că lumea tehnologizată a condus la atrofierea simțului artistic şi a sensibilității din om. Iubirea şi arta cer prin ele însele generozitate, dăruire nemijlocită, abandon, la fel de bine cum acțiunile sănătoase reclamă atitudinea sceptică şi temeiul rațional. N-ar putea fi aici o şansă a omului la fericire?
    Viata modernă se bazeaza pe ştiinţă, atât în ceea ce priveşte pâinea de zi cu zi cât şi confortul şi divertismentul nostru. Avem, se spune, o viziune stiinţifică asupra lumii. În general ştiinţa oferă sentimentul puterii omului, al controlului asupra lucrurilor. Dar nicio ştiinţă nu se poate dispensa de convingerea în existenţa unei ordini prestabilite a lucrurilor şi a lumii în ansamblul ei. Este aici marele crez ştiinţific. Filosofia însă poate oferi oricând contrariul: hazardul, probabilitatea, subiectivitatea observatorului, toate acestea pun sub semnul întrebării ideea de ordine, de necesitate, cauzalitatea si inducţia, ultimele doua fiind însuşi miezul ştiinţei.
     Ştiinta în definitiv, spune Russell, deţine o parte agreabilă (pe care o trăim zilnic prin mijlocirea tehnologiei) dar şi una dezagreabilă, a atrofierii sensibilităţii umane prin mecaninicizarea si rutinizarea comportamentelor.

Pot fi oamenii raţionali?

   Pot, spune Russell. Atât în teorie, adică prin conformare raţională şi prin confruntarea ideilor cât şi în practică, sub aspectul conduitelor. În privinţa teoriei, aşa cum am arătat deja, e nevoie de recursul la temeiuri raţionale. Un comportament rațional însă presupune acordul acțiunilor noastre cu adevăratele deziderate şi dorințe temeinice pe care ni le-am stabilit, la care se adaugă evitarea pulsiunilor de moment. Cu alte cuvinte, irațional este omul atunci când acționează mânat de o pasiune, când îşi taie singur craca de sub picioare. Este irațional pentru că uită ca, dând curs dorinței pe care se întâmplă s-o simtă cel mai intens în acel moment, îşi va zădărnici alte dorințe, care pe termen lung s-ar putea dovedi pentru el mai importante.(p.59)
   Russell numeşte raționalitatea practică drept un egoism iluminat (a nu pierde din vedere scopurile relevante şi binele de fond, cel pe termen lung) contrar egoismului obtuz tributar dorințelor efemere, pasiunilor accidentale şi falimentare astfel în perspectiva căutării fericirii. Principalul argument adus de către autor este chiar starea actuală a lumii în care trăim, unde lucrurile sunt cum sunt tocmai pentru că oamenii acționează potrivit impulsurilor imediate. Dacă aceiaşi oameni ar fi mai raționali, dacă nu ar mai ceda cu atâta uşurință pasiunilor înşelătoare şi dorințelor irelevante, nesemnificative, viața ar arăta cu totul altfel decât este acum. Fără a pretinde statutul de ideal moral, egoismul iluminat este de preferat celui obtuz, spune filosoful, tocmai pentru că deține acest spor de raționalitate.
Eu cred, spune Russell că orice progres solid în lume constă într-o creştere a raționalității, atât a celei teoretice cât şi a celei practice. (p.60)
 
 Este fericirea similară bunăstării? 

   De ce nevoia de a ne spori veniturile este un deziderat general? Oare chiar ne dorim să câştigăm în plus pentru a avea acces la mai multe bunuri şi servicii sau nevoia de înavuțire ține mai degrabă de ceva mai profund care există în noi, şi anume de nevoia de a câştiga admirația şi respectul celor din jur. Russell e de părere că dorința de sporire a veniturilor nu este una intrinsec umană şi că reglementată instituțional (adică dacă prin lege toți am avea acelaşi venit) asta ar elibera din noi spontaneitatea, creativitatea şi talentul, adică tocmai nevoia aceea de afirmare. Ceea ce ne-ar face mai fericiți, mai aproape de noi înşine.

Când este gândrea liberă?

    În primul rând, şi într-un sens mai restrâns, atunci când se sustrage dogmelor religioase, spune Russell. Eşti liber-cugetător atunci când nu aderi la una dintre religii. Iar când vine vorba despre religii, Bertrand Russell e cât se poate de categoric: acestea nu reprezintă altceva decât produse ale copilăriei rațiunii umane, un stadiu care în prezent este necesar să fie depăşit. Tras linie în istorie, credința religioasă nu a fost o forță a binelui, declară autorul; răul religiilor a fost cu precădere unul spiritual prin ținerea pe loc a rațiunii şi prin împiedicarea gândirii libere.
    A fi liber înseamnă a fi liber în raport cu ceva ce ar putea fi deci constrângător. Gândirea este liberă am arătat atunci când nu se supune dogmelor religioase şi nici legii restrictive. Aşadar, gândirea liberă e liberă față de religie şi față de lege. Ea îşi va pierde deîndată însă libertatea când va atrage sancțiuni penale.
Dar nu doar în religie îşi pierde gândirea libertatea, ci şi în politică şi în educație: ce altceva au fost comunismul sau propaganda antisemită dacă nu naufragii şi temnițe ale gândirii? Sau cum poți gândi liber atunci când manualele de istorie (autobiografia unei popor) urmăresc toate, glorificarea propriei națiuni?

    Alte probleme asupra cărora filosoful galez lansează multimple interogații pe parcursul Eseurilor sceptice sunt cele privitoare la rolul educației şi la felul cum aceasta este modelată instituțional prin monopolul statului, cândva al bisericii (în societățile occidentale), sau prin concursul familiei şi al propriului subiect. O altă temă este cea a destinului culturii: va continua aceasta să se apropie tot mai mult de ştiință (grație suportului tehnologic) îndepărtându-se în schimb din ce în ce mai tragic de artă şi literatură şi conducând astfel la apariția de indivizi bine calificați profesional dar sterili spiritual?
    Pornind de la faptul că ceea ce se înțelege în general prin ,,natura umană" doar o zecime este natură iar restul de nouă zecimi educație, responsabilitatea şi greutatea rațiunii devin primordiale în crearea unei lumi mai bune, concluzionează Russell. Nu ştim dacă rațiunea va salva lumea, dar fiecare e dator să încerce o mai bună chibzuire a bunului acesta esenţial.

    În concluzie, scepticismul lui Russell presupune cercetarea naturii umane prin scoaterea din rând a rațiunii şi aşezarea ei în față, în fața tuturor temelor şi provocărilor individuale sau comunitare, în definitiv, dinaintea oricărei strădanii de a căuta fericirea.

    Şi totuşi în ciuda tuturor asigurărilor şi chemărilor la raţionalitate pe care Russell le-a exprimat întotdeauna cu atâta stil şi generozitate în scrierile şi cuvântările sale putem recunoaşte că secolul XX, poate chiar şi debutul celui actual, a ratat examenul raţionalităţii într-un mod de neimaginat : Holocaustul şi mai apoi Genocidul popoarelor din lumea întreagă au dovedit înfrângerea raţiunii cu atât mai mult cu cât intelectualitatea rafinată a colaborat sau pur şi simplu a închis ochii totalitarismelor. 
    Şi ar mai fi un punct nevralgic ca să spunem aşa al raţionalităţii în latura ei practică, atunci când Russell distinge egoismul iluminat (urmărirea şi fidelitatea faţă de scopurile ultime, relevante, singurele importante ale vieţii) şi pulsiunile imediate (universul pasiunilor cotidiene, contingente, de parcurs şi astfel înşelătoare, consideră filosoful). Un punct nevralgic pentru că înaintea acestui imperativ existenţial se va înălţa întotdeauna un altul – tocmai cel al pasiunii intermitente şi al intensităţii oricărei trăirii, singurele căi prin care viaţa poate fi trăită cu adevărat: nu trăieşti decât atunci când simţi asta şi nu poţi pătrunde cu adevărat esenţa unui lucru sau a unui fragment din existenţă fără a te dedica în întregime acestuia, fără a te lăsa absorbit de el. Pe scurt, viaţa fără pasiune n-ar mai fi viaţă ci doar un simulacru stingher. E aici o temă de gândire.

Bertrand Russell, Eseuri sceptice, ed. Humanitas, Bucureşti,2015