Constelaţia fenomenelor vitale

(Anthony Marra)

   

Cecenia! Şi primul gând care se naşte este cel al văduvelor negre şi al masacrului din teatrul moscovit, apoi imaginile apocaliptice din războiele ruso-cecene. Însă pe masură ce paginile cărţii se succed şi înaintezi (infiorat) în povestea aceasta descoperi un colț de lume straniu, straniu tocmai prin familiaritatea sa. Cecenia dintr-o dată ajunge să seamene cu noi, să amintească de acasă, de România oraşelor şi satelor aşa cum s-au trezit ele sub soarele cadavrului sovietic. Căci sovietic a fost nu doar spațiul politic ci şi cel fizic, material, lumea proximității noastre, cea în care ne mişcăm chiar şi acum, zi de zi. Aici lucrurile se întâlnesc şi starea lor este aceeaşi: străzile oraşului, trotuarele, blocurile, spitalul, dispensarul din sat, casele oamenilor, toate acestea descriu o aceeaşi sumbră fizionomie. Sovietizarea spațiului fizic este întâi de toate echivalentul unei amputări arhitecturale şi estetice. Identificăm astfel trăsătura generală şi universală am putea spune a comunismului din punct de vedere urban, aşa încât ajungi să poți recunoaşte o lume după înfăţişarea ei. Şi dintr-o dată Cecenia nu mai e departe de noi: betoane înalte şi murdare, şanțuri, crăpături, găuri şi gropi, noroi, praf şi bălării, gunoaie pretutindenea, locuri căzute şi lăsate în paragină. Acesta este începutul Constelaţiei…unul dintre începuturi.

Apoi, povestea ar putea începe şi dintr-un alt loc : un Coran vechi de 85 de ani pe care bunicul îl adusese cu el de demult, din pelerinajul la Mecca, haine pe care copiii le îmbracă de la second, purtându-le uneori pentru a cincea sau a şasea oară, crema de ras pe care adulții nu o au decât rareori, ca un bun de lux, medicul (pictor) din sat şi soţia sa bolnavă mirosind în permanenţă a mosc, medic căruia oamenii îi cer să le picteze chipurile celor dragi mai degrabă decât să îi salveze de la moarte...şi o tânără, o tânără care se întoarce de la studiile în medicină, din Londra, tocmai în inima Ceceniei petru a-şi căuta sora dispărută în război. Acestea sunt doar câteva dintre elementele povestirii de față la care am putea adăuga nesfârşitul război ruso-cecen, devastarea oraşelor şi a satelor, cotidianul transformat în teroare, vieți şi destine în pribegie.
Dacă înaintezi, paginile cărții cuprind un adevărat seism atât în vericala timpului cât şi pe orizontala vieții. Se ciocnesc aici necontenit plăcile tectonice ale istoriei Ceceniei antrenând în încleştarea lor, cum se întâmplă adesea, destinele firave ale oamenilor.  Dramatismul este cu atât mai înfiorător cu cât ,,evenimentele" încă se mai petrec, continuă să fie şi astăzi vii, sub ochii noştrii. Nu e o întâmplare deci că lectura te va duce la un moment dat sub un cer pe care l-ai mai întâlnit undeva şi pe care vei ştii să-l recunoşti întotdeauna: este cerul de deasupra Kaboul-ului unde copiii înalță şi vânează din nou zmeie. Cecenia şi Afganistanul, Siria sau Iraqul se găsesc aşadar sub acelaşi cer.

Constelaţia fenomenelor vitale este şi o incursiune în istoria grea a Ceceniei, a acestui ţinut, al neamului  şi al întinderii de lume căreia acesta îi aparţine. Să ne oprim la istoria recentă numai. Chiar dacă  tinerii ceceni au făcut parte din armata roşie luptând până la eliberarea Berlinului în cel de al Doilea Război Mondial, asta nu l-a împiedicat pe Stalin să treacă la distrugerea acestui neam (ca şi al atâtor altora) prin epurarea etnică şi deportarea în masă a cecenilor în ținuturile aspre ale stepei Kazahstanului. Cineva, statul, le lua acestor oameni absolut tot ceea ce avea o valoare mai mare decât viața lor: casele, animalele, pământul de sub ele, hainele şi toate bunurile, aruncându-i nicăieri. Mulți care au supraviețuit atunci, în primele săptamâni condițiilor deportării, aveau să moară ulterior de foame. După dispariția lui Stalin, un decret semnat de un birocrat oarecare, i-a readus pe ceceni (atâția cât mai rămăseseră) înapoi pe pamânturile lor. Pe prea puţini însă. Aşa se explică cum multe dintre satele din munți au rămas în picioare ca sate-fantomă, distrugându-le nu gloanțele sau de bombele, ci timpul: rămase fără oamenii lor, aceste aşezări  s-au stins, ofilindu-se până la uscare.

     După genocidul stalinist, Cecenia a fost un teritoriu stategic al URSS-ului, prin numărul mare al rafinăriilor dar mai ales prin faptul că aici se producea 90% din combustibilul aviatic al Sovietelor. Apoi lumea s-a surpat din nou şi a izbucnit un alt război, apoi încă unul... nesfârşitele războaie ruso-cecene sub care popolația civilă a continuat să piară dar la adapostul cărora mafia s-a dezvoltat prin crime, jafuri, trafic de droguri şi persoane.

Aşa se face că şa sfârşitul anilor '90 gustul aerului post-sovietic se simțea pe limbă ca o cârpă murdară, mai ales pentru cineva care ateriza tocmai din Londra şi care ajungea în capitala cecenă călătorind printre oameni, saci, animale şi blestemele şoferului de autobuz, obligat să pornească iarăşi în cursa către fundul iadului.

        De cele mai multe ori ştim când se schimbă destinul. Se simte asta. E un eveniment sau o succesiune de evenimente asemenea unor poduri care se înalță ori se surpă. Şi deja nu ne mai aflăm acolo unde eram în urmă cu o clipă. Ziua aceea, a întoarcerii acasă a fost tocmai un astfel de eveninent, al schimbării traiectoriei vieții pentru tânăra femeie medic. Viața nu va mai fi niciodată ca mai înainte devenind acum un şir nesfârşit de întâlniri (cum altfel decât dramatice) cu istoria sângeroasă a unei țări martir.

     Ca cititor al Cosntelaţiei…eşti tot timpul în alertă. Evenimentele se succed cu o siguranță şi cu o precizie asemănătoare unei încărcături automate, fără oprire: cele mari, apoi cele din preajma lor, antrenate şi ele într-un tăvălug asurzitor, în acea mişcare tectonică sub care viața va trebui acum să coboare, să pâlpâie doar.
     Pe strazile şi ulițele Ceceniei părăsite de oameni şi bântuite de cratere şi obuze amorțite, aerul e în permanență rece şi miroase a fum. Dar nu este fumul lemnelor din sobe ori de sub tuciurile de mâncare, nici al oamenilor adunați în jurul focului domestic, ci fumul gloanțelor şi al minelor trezite pretutindenea, sfârtecând trupuri ori săpând adânc în inimile înspăimântate. Este fumul morții, fumul care nu se ridică niciodată şi care umblă dinaintea casei unde părinții sunt răpiți în mijlocul nopții, prin apartamentul înghețat, negru şi ciuruit de gloanțe de unde sora va disparea şi ea pentru totdeauna, al pădurii din spatele satului unde cei rămaşi se ascund îngropându-şi respirația şi privind cu groază cum moartea aceea neagră le pătrunde în case...fumul din saloanele spitalului, unica redută a vieții rămasă în picioare şi unde aceeaşi moarte plonjează în valuri. Dacă există vreo lumină caldă în lumea aceasta coborâtă în infern, atunci spitalul şi tânăra lui femeie chirurg, care taie şi coase fără încetare, o întrupează. Spitalul este unicul loc în care rănile de orice fel îşi găsesc alinarea, unde chiar şi numai pâlpâind viața continuă să fie, singurul loc în care visele şi speranțele se sustrag uitării şi deznădejdei.

     Dacă viaţa este o constelaţie de fenomene vitale : organizare, excitare, mişcare, creştere, reproducere şi adaptare, atunci faptul că timp de 10 ani constelaţia aceasta a strălucit făcând posibilă întâlnirea duminică de duminică în jurul ceaiului şi al tablei de şah a oamenilor din sat – unde fiecare mutare pe tablă antrena parcă un eveniment cosmic şi unde sensul istorie mari dar şi al celei mici era căutat cu atenţie – ei bine, dacă toate acestea au fost posibile cândva, atunci ele trebuiau mărturisite. Este chiar miezul cărţii de faţă.

    Şi mai trebuie amintit ceva pentru întregirea cadrului istoric prezent în paginile acestea : în războiul din Cecenia armata rusă era trimisă de către Eltin (preşedintele) şi Putin (primul ministru) să lupte împotriva terorismului, cum s-ar spune, la el acasă. Scopul era nobil. Aşa încât soldaţilor li s-a permis totul. Chiar şi să fure din casele oamenilor, sa dea foc, sa violeze şi sa practice EXECUŢII SUMARE. Mai ales executii sumare. Populatia civila cecenă a fost ucisă într-un scenariu ce aminteşte de primii ani ai nazismului. Cine erau aceşti soldaţi ruşi ? Pe de o parte erau cei în termen, în general acei tineri care se vor întoarce în cele din urmă acasă drepţi, în vagoane sigilate, de tip marfar, sau pe care mamele lor îi vor căuta la nesfârşit prin satele şi gropile Ceceniei. Dar mai erau şi alţii, cei numiţi kontraktniki, purtătorii de tricouri negre, fără mâneci (ca să li se vadă tatuajele), brute lipsite de orice decenţă, eliberate din închisoare tocmai pentru a lupta în Cecenia. De aici provenea fumul acela greu al morţii care rămânea în urma răpirii, torturii şi al crimei. 

    Se spune că există o limită superioară a miracolelor cu care fiecare este binecuvântat de-a lungul existenţei, în interiorul acestui spectru de miracole înscriindu-se marile evenimente ale vieţii, constelaţia ei. Astfel că există ceva sau mai bine spus cineva pentru care sfârşitul acesta al lumii, al întregii lumi cecene nu este asemenea unei căderi în nicăieri, absurdului neîngăduindu-se aici a avea ultimul cuvânt. Întregul sfârşit este pus în slujba salvării unei vieţi, a unei singure vieţi al cărei mister se află cuprins între naştere şi moarte şi pe care acel cineva îşi va dărui întreaga viaţă încercând să-l descifreze.

Anthony Marra, Constelaţia fenomenelor vitale, ed. Humanitas, Bucureşti, 2015