Raiul găinilor

(Dan Lungu)

  

     Umorul negru este prezent din plin şi în această nouă poveste a lui Dan Lungu; comicul situațiilor, al megalomaniei şi prostului gust, al parvenirii şi al exagerării în general, fac din Raiul găinilor o lectură cât se poate de amuzantă şi de intrigantă, care îţi dă de gândit. O Fermă a animalelor, minus elementul combativ, revoluţionar!

    O comunitate mai degraba rurală (chiar dacă oficial este indexată unei urbe de provincie) animă strada Salcâmilor(copac care se îndoaie uşor, după cum bate vântul) prin interesul visceral şi natural faţă de noutățile cotidiene asumate ca zvonuri şi ca bârfe. Oameni şi familiile de pe strada Salcâmilor se hrănesc practic cu zvonuri şi bârfe, actualizate cu regularitate. Par a trăi şi a învia chiar, atunci când ceva nou se întâmplă în minoratul lor mizeralist, ceva ce trebuie cu prisosinţă împărtăşit, dat şi spus mai departe. Bârfa se naşte astfel spontan, călătorind cu viteza cotidianului, de la o casă la alta, dintr-o curte în alta, până în incinta forului deliberator care este desigur cârciuma, botezată folcloric Tractorul şifonat, deşi pe frontispiciu scrie cât se poate de original ,,cafe-bar’’!
     Mesajul autorului, livrat subliminal, îşi atinge ţinta: oamenii aceştia se comportă asemenea găinilor proaste: râmă şi adună din pământ, se mocirlesc, percep distorsionat, opac şi fragmentar realitatea, se iluzionează, sunt uşor de manipulat şi de manevrat; fricoşi până la spaimă devin ei înşişi victimele propriilor slăbiciuni; se mişcă dezorientat, haotic, repetitiv şi fară țintă precisă, ca ,,găina cu ou"!

Mai mult, cărțile sunt date pe față cum s-ar spune, atunci când unul dintre aceste personaje, de altfel insolite, ajunge nici mai mult nici mai puţin să viseze găini, să se dedice obsesiv lor şi în momentul acela, în grădina din spatele casei observă cum din pământ încep să iasă nişte râme uriaşe, gigantice, nemaivăzute până atunci, râme în jurul cărora se strâng toți locuitorii străzii, minunându-se! Ca găinile la râme!

    Se spune că există un orb al găinii, o anume miopie specifică lor; ei bine, unul dintre personajele noastre îşi cumpără ochelarii aşa cum alege pantofii pentru copii: cu un număr, cu o dioptrie, sau chiar două, mai mare decât este necesar, în ideea (moştenită de la părinți) că în felul acesta ochelarii are să-i fie buni şi în anii care vin. Fabulos!

    Dan Lungu continuă caricaturizarea lumii româneşti trăitoare sub comunism, mai exact nostalgia acelei lumi, în care iată, chiar şi găinile par a-şi fi găsit Raiul lor! Apare aici portretul sau figura muncitorului român în comunism care îşi însuşeşte (ilicit) bunuri şi alte produse adiacente producției din fabrica sau din serviciului public unde munceşte. Fiecare locuitor al străzii Salcâmilor avea în casă astfel de obiecte provenite de la locul de muncă. Şi fiecare punea bogația sau înavuțirea celuilalt pe seama abilităților (blamate admirativ însă) de a  fura, de a se descurca. Grătare pentru noroiul de pe pantofi aşezate imediat după intrarea pe poartă (strada nu e asfaltată decenii întregi), forme pentru prăjituri (celebrele nuci), alte grilaje pentru flori, animale sau morminte, provenite din tabla rămasă în urma producţiei; bare şi ţevi, tablă, sârmă, profiluri în T sau U, şuruburi, piuliţe, ştechere, cabluri, prize, clor, vopsea, nisip, ciment, pietriş, var, cărămizi, b.c.a.-uri, toate sustrase de pe şantiere sau cumpărate la negru; cereale şi seminţe de flaorea soarelui, de la Siloz; carne ascunsă în cizme de cuciuc, sau înfăşurată cu pricepere în jurul bustului, salamuri şi conserve, de la abatoare; castraveţi, roşii, ceapă, usturoi, pepeni, căpşuni, ridichii, de la muncitorii serelor ; peşte de la cei care munceau la baraje sau motorină pe care şoferii camioanelor ţi-o aduceau în bidoane. Totul era să nu fi pârât de vreun vecin şi să-ţi găsească miliţia marfa în casă fără să o poţi justifica. Se înţelege, nu toţi românii reuşeau sa aibă acces la aceste bunuri care într-o societate normală n-ar fi constituit un lux. Dar cei de pe strada Salcâmilor reuşeau, se descurcau. Pentru ei Paradisul era posibil, aici, pe Pământ. Cum să nu regrete asemenea vremuri ?

Până la urmă şi găinile au tot doua picioare, nu-i aşa?!

Dan Lungu, Raiul găinilor, ed. Polirom, Iaşi, 2012