Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu

       Ce poate face o copila a carei mama pleaca, grabita, la munca in strainatate, in Italia? Se joaca de-a Dumnezeu, caci numai Dumnezeu ii va mai putea aduce de acum mama inapoi, nimeni altcineva: nici oamenii, nici societatea si nici viata.

   Rădiţa e un copil ca toti ceilalti, aflat in primii ani de scoala, in care fiecare nota buna e o victorie imensa si o bucurie fara margini ce trebuie neaparat impartasita cu cei dragi, dar mai ales cu mama. Muncisera tare mult ele doua cu o seara inainte la tema pentru caligrafie iar acum, cand doamna invatatoare o apreciase din plin oferindu-i calificativul maxim si laude inaintea intregii clase, Radita alerga intr-un suflet spre casa pentru a da vestea cea buna mamei. Acasa insa aproape ca nimeni in acea zi nu era atent la ea si cu atat mai putin la vestea pe care a tot amanat s-o dea pana cand iata, a ajuns s-o rosteasca fara pic de entuziasm ori bucurie. Le pierduse pe acestea din urma inaintea acelui peisaj straniu care i se desfasura inainte. Cu totii se agitau in jurul mamei care era pe picior de plecare. Pleca undeva departe caci avea multe valize si se intelegea, pentru multe zile. Tocmai ea pleca, mama care ar fi trebuit sa o primeasca in acea zi de iarna cu bratele deschise si sa o alinte impartasindu-i bucuria. Nimic din toate acestea: doar o scurta imbratisare si promisiunea ca are sa fie ascultatoare iar ea se va intoarce cat de curand.

   Dan Lungu este un scriitor al Romaniei recente, abia scapata din comunism, o Romanie saracita, murdara, atrofiata, dezorientata si adesea umilita. O societate care nu neaparat merge inainte cat mai ales se indeparteaza de trecut.
    Fetita care se juca de-a Dumnezeu este o poveste despre fenomenul migratiei clandestine a fortei de munca, larg raspandit in societatea romaneasca si mai cu seama in spatiul rural, provincial. Chiar daca joaca in genere e un lucru minunat, si cu atat mai mult, cea de-a Dumnezeu(!) - evenimentele sunt unele triste, iar dramatismul se inalta asemenea unui bulgare de zapada.
Povestea este construita simetric, in alternanta a doua planuri, cel al copilului ramas acasa, in grija bunicilor si celalalt, al parintelui aflat la munca, in vestul Europei, in Italia, nevoit sa traiasca doar pentru a munci si a trimite bani acasa.
    Ceea ce initial se infatisa drept solutia salvatoare a iesirii din impasul si groapa tot mai adanca si mai amenintatoare a saraciei, se transforma treptat intr-o drama de proportii in care sufletele se distrug iar familia se destrama. Sfarsitul capata si el aspecte grotesti.
Radita intelege de ce trebuie sa plece mama dar asta nu imbunatateste cu nimic starea ei sufleteasca: dezamagirea si suferinta pricinuite de lipsa celei care ii era intotdeauna in preajma, o vor trimite din ce in ce mai mult intr-o lume a ei in care totul poate fi posibil, chiar si plecarea dupa mama, in Italia. Desi sentimentul insingurarii e permanent prezent, copila nu se izoleaza; nici n-ar avea cum de vreme ce intreaga asezare, de la un capat la celalalt e impartita intre italieni, spanioli si cei fara de tara, adica acei copii ai caror parinti muncesc in alte tari decat Italia sau Spania. Chiar daca fac front comun, italieni versus spanioli, pe copii ii uneste o identitate comuna, aceea a  vietii fara parinti precum si detinerea de bunuri care mai de care mai valoroase provenite din afara: incaltari si haine de firma, telefoane mobile, tone de jucarii si dulciuri, bani chiar. Radita are intotdeauna prieteni in jur impreuna cu care continua aventura copilariei si carora le imparte din ,,bunurile" trimise de mama. Niciodata insa n-au incantat-o si nu a asteptat cu sufletul la gura vreo cutie mare de carton lipita cu scoci Atlassib, din cele multe si nenumarate care tot soseau.
    Atat scoala cat si joaca continua, chiar si in lipsa mamei, dar tristetea si teama  stau mereu la panda revarsandu-se de fiecare data. Cel mai mult si mai mult Raditei ii place sa se joace de-a Dumnezeu, cum spune ea, adica de-a avea puterea de a face ca totul sa devina posibil: trebuie numai sa priveasca la un lucru si sa-i porunceasca sa se intample, prin puterea gandului ei. A observat ca reuseste asta atunci cand se aseaza sus, pe marginea blocului de zece etaje si priveste jos catre oameni: le porunceste sa se miste ori sa se opreasca, sa faca diverse gesturi. Chiar si pasarelele isi iau zborul daca le cere.
Radita se joaca de-a Dumnezeu nu foarte des pentru ca in ciuda bucuriei grozave exista marele pericol de a uita sa se intoarca la timp acasa, iar Buna si Bunul se alarmeaza cerandu-i explicatii. Merge la blocuri dupa ore, scoala aflandu-se chiar intre acestea, in timp ce drumul pana la casa bunicilor nu e mai lung de cateva minute. Si-a ales un bloc turn din cele 3 existente si ,,dandu-se cu liftul" ajunge pe acoperis, locul care-i place foarte tare.
    Bunicii, in grija carora a fost lasata (tatal somer retragandu-se definitiv din viata ei) ii ingaduie o cat mai mare libertate de  care ea nu abuzeaza. E un copil cuminte, ascultator, harnic si sensibil. Ajunge astfel, dupa luni si luni, luni care se vor aduna in ani, sa haladuiasca pur si simplu, cu ganduri numai de ea stiute. Toate adunate in jurul mamei ei din care iata, nu mai ramasese decat un chip din ce in ce mai neted, mai sters si mai opac; si vocea, o voce (nefireasca) la telefon, care spune mereu ca are sa vina, in curand! In rest mama nu mai mirosea a nimic ,,nici a parfum, a oja ori gogosi, nici a nimica".
    Nu-si putea imagina tara aceea, semana numai cu o cizma dar si cu un telefon: Italia, tara cizma-telefon! Si in cele din urma asta si era: un loc din care parintii trimiteau incaltari acasa si din care puteau cel mult vorbi la telefon. Atat. I se repeta mereu ca mama ei e bine, ca nu i s-a intamplat nimic rau acolo si ca trebuie sa munceasca ,,pentru a avea ce ne trebuie". Asta vedea si ea, ca toti ceilalti din jur aveau nevoie nu ca mama ei sa se intoarca (nici unul nu voia asta) ci ca ea sa ramana acolo: toti aveau planuri de realizat, de finalizat si astea cereau bani, bani pe care mama ei trebuia sa ii trimita. Nimeni nu avea nevoie de ea inapoi.
Lipsa mamei, plecarea ei de acasa, din casa, de langa copii, constituie principala pierdere, incomensurabila, pe care fenomenul migratiei clandestine a fortei de munca a provocat-o in Romania.
    Copii cvasi-abandonati, lasati cel mult in grija bunicilor (adesea neputinciosi si ei) sau a unui tata singur si dezorientat, si care devin victime duble ale mamelor cu sufletul si constiinta incarcate. Neputandu-si tine copiii in brate si veghea zi de zi la cresterea lor, mamele le trimit, neconditionat, bunuri si bani pe care acestia si le insusesc fara a avea in prealabil sentimentul meritelor. Stiu doar ca tot ce au li se cuvine prin simplul motiv ca mama e plecata la lucru in afara.
Bunurile si banii nu pot vreodata substitui prezenta parintelui si nici nu au putut impiedica aparitia unor lucruri triste precum indepartarea sufleteasca, instrainarea definitiva, esecul si abandonul scolar, uneori chiar sinuciderea.
    Cat despre viata unei mame plecate la munca in afara tarii, departe de copii, de casa si familie, aceasta nu e cu nimic mai lipsita de suferinta.
Astfel, dupa chinurile dezradacinarii si ale adaptarii la o lume straina, exista efectul devastator al primilor bani, ai banilor incredibil de multi, castigati cu greu dar intr-o perioada foarte scurta de timp: ,,Erau multi. A apucat-o un soi de euforie. O lua cu ameteala. Pentru banii astia ar fi trebuit sa munceasca jumatate de an in Romania. Apoi a cuprins-o o stare de tristete, ii venea pur si simplu sa planga. Nu-si putea stapani ceva ca o durere adanca (...) Isi plangea de mila, pentru anii in care muncise pe mai nimic in Romania. Dintr-o data acest plic ii arata ca dusese o viata de sclav, de larva, de bou in jug. Plangea pentru bucuriile pe care le ratase, pentru lipsa de orizont cu care o sufocase saracia. Plangea pentru ca i se parea nedrept ca unii sa castige atat de usor banii si altii atat de greu pentru aceeasi munca." (p.44-45)
Apoi, tot plicul acesta cu bani era in acelasi timp si o amenintare, caci intelegea cum luna de luna banii ii hraneau visele de care se simtea incapabila sa se desprinda. Printre aceste vise erau si planuri incepute in Romania (demarate prin efortul sau in perspectiva unei intoarceri iminente si definitive) insa nu dorea sa se intoarca cu adevarat. Nimeni aflat la munca nu urmarea intoarcerea definitiva acasa, asteptand ocazia salvatoare de a se stabili pentru totdeauna acolo, eventual de a-si aduce si familia.
    Povestea surprinde totodata, printre alte multiple aspecte ale vietii romanilor aflati la munca in Italia, si caracterul duplicitar, duplicitatea imigrantului. Astfel, orice fapt pozitiv, orice veste buna sosita din tara era intampinata cu suspiciune si neincredere. In schimb, orice veste proasta era sigura. ,,Nicio urma de indoiala nu le intuneca figurile, dimpotriva, un aer de satisfactie plutea pe chipurile tuturor. Exagerand putin, pareau de-a dreptul bucurosi ca lucrurile merg prost, adica asa cum le lasasera. Cu cat mai prost, cu atat mai bine!"(p.186) 

Asadar vestile proaste din tara constituiau pana la urma justificarea sacrificiului si a efortului lor si convingerea ca oricat de greu le-ar fi atunci, nu putea fi mai rau ca in Romania. Pe de alta parte, inaintea strainilor afisau mandrie si povesteau numai de bine despre ceea ce se intampla acasa.

  In privinta finalului cartii, acesta este de-a dreptul halucinant, atragand atentia asupra importantei majore si a gravitatii fenomenului prezentat. Ar fi mult prea simplist si chiar nepermis sa spunem aici doar ca banii nu aduc fericirea. In realitate este vorba despre impotrivirea fata de o lege a naturii, a naturii umane: copiii au nevoie de parintii lor, de prezenta acestora. Parintele nu poate lipsi, si cu atat mai putin mama, sub nicio forma, nici macar sezoniera.

Dan Lungu, Fetita care se  juca de-a Dumnezeu, ed. Polirom, Iasi, 2014