Angelologia, de Danielle Trussoni

(si alte cateva adaugiri despre Ingeri)

   Aceasta este o poveste cu si despre Îngeri. Ba chiar si cu Arhangheli, care sa stiţi ca nu sunt deloc simpli Îngeri! Pentru unii subiectul in sine este unul cat se poate de fascinant, in timp ce altora li se va parea o poveste despre...nimic.

Nu dezbatem aici articole de credinta, desi credinta si indoila isi au rostul lor in traiectoriile noastre personale! In schimb, povestea ne va ajuta sa aducem in discutie o tema recurenta care apare in culturile europene si nu doar europene: fiintele angelice si rolul acestora in planul existentei. Daca vreti, un subiect de cultura generala, de bun simt, de bun simt teologic - aici unde si asa suntem destul de inculti.

   Evenimentele care urmeaza sunt pline de îngeri, din randul celor decazuti mai ales; ocolind in mare masura traditia crestina a demonicului, avandu-l pe Diavol (Satan) ca personaj central terifiant si distrugator, cartea Daniellei Trussoni se situeaza in planul suprarealismului religios. Ea porneste de la interpretarea (necanonica) a unei relatari biblice, vetero-testamentara, potrivit careia, la Inceput, o multime (legiune) de ingeri (numiti Veghetori) trimisi pe pamant din Ceruri cu mandat protector, s-au indragostit de frumoasele fiice ale oamenilor si casatorindu-se cu acestea au dat nastere unor fiinte mixte (imbinand calitati ale ambelor regnuri, uman si angelic) numite Uriasi - Dumnezeu a trimis mai apoi, o legiune de Arhangheli pentru restabilirea ordinei si pedepsirea celor vinovati. Potopul din vremea lui Noe fiind ultima masura luata de Ceruri in scopul mai sus mentionat.

Daca Veghetorii au fost inlantuiti in cele mai adanci abisuri sub pamant, urmasii lor au reusit cumva sa supravietuiasca Potopului, ducandu-si mai departe specia pana in zilele noastre, pastrand elementele ontologice de ordin angelic si uman deopotriva. Cu alte cuvinte, Îngerii sunt printre noi, in carne, oase si...aripi! Fiinte inalte de statura, deosebit de corpolente, avand constitutii atletice si in medie 300 de ani de viata. Grigori Percival este unul dintre acestia. Locuieste in New York, intr-o casa din anii interbelici, cu etaj si lift, vizavi de Central Park, imobil pe care-l imparte cu mama si cu sora sa, in timp ce tatal sau traieste in Londra. Trebuie precizat ca familia Grigori este una dintre cele mai vechi si mai importante familii nephilime din istorie! ,,Nephilim'' este termenul care desemneaza aceasta specie de ingeri proveniti din amestecul primilor Veghetori, cu fiicele oamenilor.

   Problema consta in faptul ca acesti Ingeri sunt bolnavi. Atinsi de o maladie necunoscuta care le macina trupurile, injumatatindu-le practic durata de viata (pana la media de 300 de ani cum aminteam) si lucrul cel  mai grav, privandu-i din ce in ce mai mult de posibilitatea perpetuarii - nephilimii cauta cu disperare de secole un remediu salvator, antrenand in acest sens resurse umane, materiale si financiare greu de imaginat. Cauzele acestei maladi degenerative le raman ascunse in timp ce efectele ei îi impresoara din ce in ce mai tare.

Primele simptome apar la nivelul aripilor: mici dâre de mucegai, abia sesizabile, dar care in decurs de cateva luni numai se extind si aripile incep sa se atrofieze micsorandu-se pe jumatate. Luciul auriu specific sanatatii lor dispare si el. Diafane, aripile puteau fi stranse cu usurinta si discretie in jurul spatelui sinuos, astfel incat sa devina insesizabile, sau puteau fi desfacute imperial trecand prin eventuale straturi de haine. Altfel spus, asemenea intregului trup angelic, aripile apartin unui alt univers de legi ale firii, diferite de cele materiale, ale fizicii pamantene. Acum insa, lipsite de penaj, cu un schelet atrofiat care la nivelul coloanei vertebrale prezinta doua plagi de culoare albastra, asemenea unor rani deschise - aripile lui Percival nu mai pastreaza nimic din gloria de alta data. Mai mult, nemaiputand sa fie stranse in mod natural, ingerul e obligat sa poarte un corsaj din chingi puternice ceea ce face ca umilinta, dar mai ales durerea fizica sa fie greu de indurat.

Cand aripile acestea vor disparea cu totul iar radacinile lor se vor topi, imobilitatea va fi totala, caruciorul cu rotile devenind indispensabil. Apoi, ingerul va muri. Este destinul pe care Percival si-l recunoaste zi de zi privindu-se in oglinda cu jale si incrancenare. Altii, asemenea sa, aleg calea retragerii din lume, impacandu-se cu infirmitatea implacabila. Pentru Percival insa aceasta nu constituie o solutie. Speranta vindecarii si a redobandirii gloriei inca exista si merita orice sacrificiu. In plus, statutul nobil al familiei sale obliga.

   Iata asadar o poveste despre Ingeri, una in care acestia sunt bolnavi si urmeaza sa moara! Mai rar un asemenea ,,peisaj angelic'' care sfideaza intreaga noastra reprezentare fata de aceste fiinte.

Ingerii se imbolnavesc si mor in decorul unei lumi contemporane care-si urmeaza consecvent parcursul sau istoric. In ciuda acestui supra-realism angelic, totul in povestea noastra este cat se poate de firesc si de la locul lui cum se spune: evenimentele au loc in lumea noastra si printre noi.

   Pentru Percival, acest batran gigantic, cu faţa palida si fantomatica (si) care in mijlocul zapezii newyorkeze pare a fi o prelungire a fulgilor grabiti - zilele vietii sale (de secole) sunt pe sfarsite. Textele sacre ale oamenilor, pe care el le cunoaste prea bine, vorbesc despre o pedeapsa divina abatuta inca de la inceput asupra Ingerilor de seama sa si care in zile de acum ajunge sa isi gaseasca pe deplin implinirea. Ceea ce incearca Percival sa schimbe este nu numai propriul sau destin, ci si pe cel al intregii angelicitati asupra careia s-a abatut justitia divina!

Oameni care se lupta cu Ingeri si Ingeri asadar care, iata, se lupta cu Dumnezeu!

   Este iarna in America si in sufletul obosit al lui Percival, iar chingile de pe spate par a-i zdrobi aripile si asa frante, provocandu-i crize de tuse si incetosandu-i pentru cateva clipe privirea tremuranda. Percival are alura sisifica, de erou tragic, civilizator, certat cu zeii si pregatit pentru asumarea oricaror consecinte.

   Pentru a intelege mai bine contextul-limita in care ne aflam, o intoarcere in mijlocul evenimentelor petrecute in cei dintai ani ai omenirii este cat se poate de utila.

  Inceputurile si Povestea

 Daca Lucifer si ceilalti ingeri care l-au urmat in razvratirea cea dintai apartineau ordinului Malachinilor (ordin al ingerilor desavarsiti), legiunea de 200, condusa de catre Samiaza, apartinea categoriei Veghetorilor. Misiunea lor, atat in Ceruri, cat si, ulterior, pe Pamant, o constituia apararea Creatiei cum spuneam. (Mai tarziu vom vorbi si despre statutul Creatiei si despre calitatea lucrului, a celui creat, de a avea o protectie, de a fi aparat)

Samiaza marturisete inaintea Legiunii pe care o conduce hotararea pe care a luat-o in privinta unei fiice a oamenilor  de care este indragostit si careia urmeaza sa i se arate/reveleze, pentru ca mai apoi sa traiasca langa aceasta intemeind o familie. La acea intalnire, doua treimi din ingerii Veghetori si-au declarat atasamentul si sprijinul fata de Samiaza, si mai mult, dorinta de a-l urma. Constienti de nesocotirea vointei divine si de abaterea de la sarcinile strict stabilite, Veghetorii au manifestat totusi solidaritate si unitate cu privire la schimbarea decisiva din existenta lor. Au luat asadar de sotii fiicele oamenilor si acestea au nascut fii si fiice. Textul biblic ii numeste pe acestia din urma Uriasi. Desigur ca aveau o inaltime considerabila, cu mult peste media celorlalti oameni, insa ceea ce-i deosebea pe Uriasi erau acele calitati de natura angelica, ereditara: deosebiti de puternici, atat fizic cat si spiritual, detineau o forta nemarginita si calitati metafizice unice.

Veghetorii, parintii lor pe linie paterna le-au transmis intreaga cunoastere metafizica pe care o detineau potrivit ordinului lor. Astfel, nephilimii (Uriasii) au dobandit taina focului (cum anume sa declanseze focul si sa se foloseasca de puterea lui pentru a se incalzi si a prepara mancarea), apoi arta prelucrarii metalelor si pe cea a razboiului (Ingerii i-au invatat cum sa extraga minereurile, sa topeasca metalele si sa construiasca apoi arme).

Le-au transmis pe urma arta magiei, adica stiinta de a face felurite vraji si modul de preparare al leacurilor prin utilizarea plantelor si a radacinilor lor. Taina scrisului, a folosirii cernelei si a hartiei, apoi astrologia, citirea stelelor, cunoasterea norilor, semnele pamantului, pe cele ale soarelui si  mersul  lunii, si inca multe altele s-au adaugat. Fiice lor au primit cunoasterea vopsirii tesaturilor si, in paralel, metoda devenita obicei, de pictare a ochilor cu pulbere din minereurile stralucitoare.

Toate aceste cunostinte si taine au fost dezvaluite de catre un Veghetor in parte, cate unul pentru fiecare cunoastere. Iata si numele lor: primul dintre toti este Semiaza, al II-lea  Arstikifa, al III-lea  Armen, al IV -leaKakabael, al V-lea Tur-el, alVI-lea Rumiat, al VII-lea Dan-el, al VIII-lea Nukael, al IX -lea Baruq-el, al X-lea Azaz-el, alXI-lea  Armers, al XII-lea Batar-ial, al XIII-lea Basasael, alXIV-lea Auan-el, alXV-lea Tur-ial, a,XVI-lea Simatsiel, al XVII-lea Letar-el, al XVIII-lea Tumael, al XIX-lea Tar-el, al XX-lea Rumael, al XXI-lea Izezeel.

   Posedand asemenea cunostinte, oamenii-inger (nephilimii) s-au organizat social si armat si au luat in stapanire pamantul, dominand oamenii, iar mai apoi, in istoria ce merge pana in zilele noastre, au fost artizanii unor evenimente groaznice, provocand mult rau in lume. Aceasta si ca urmare a faptului ca gestul parintilor lor a fost aspru pedepsit de catre Dumnezeu.

Veghetorii au exercitat un rol civilizator asadar. Asemenea Eroilor din Elada, gestul lor, aducator de mare tulburare pe Pamant (cum spune Enoch), nepermis si intolerabil, generator al dezechilibrului firii si al mersului naturii umane, a fost cumplit pedepsit.

Inca de la trimiterea Veghetorilor pe Pamant, Arhanghelii au fost cei care au supravegheat in permanenta activitatea acestora. Raportand despre toate cele petrecute, au primit mandat divin sa restabileasca ordinea.

Mihail, Gabriel, Uriel si Rafael, toti patru Arhangheli, i-au incercuit pe Veghetori intr-un inel de foc. Apoi, dezarmati si lipsiti de orice putere au fost dusi intr-o pestera din munti si intemnitati cu multa cruzime. Nicio ruga, nicio cainta nu le-a fost ascultata in Cer si se spune ca si astazi continua sa tipe dupa indurare, de acolo, din maruntaiele cele mai de jos ale pamantului. Se spune de asemenea ca Gabriel, impresionat de chinurile groaznice pe care Ingerii urmau sa le indure pana la sfarsitul veacurilor, le-a aruncat o lira ca mijloc de alinare. Stim ca Ingerii sunt fiinte care il slavesc pe Creator inca de la inceputul intemeierii lor; slujirea in chip de cantare, cum se arata in toate textele, face parte din chiar natura angelica: Ingerul este asadar o fiinta cantatoare, care iubeste muzica si se manifesta prin ea. Iata asadar rostul lirei aruncate de Gabriel.

Dupa ce Veghetorii au fost intemnitati si privati de orice putere, descendentii lor, nephilimii se aflau in mare pericol: urma Potopul si fiindca Arhanghelii pazeau familia lui Noe si Arca sa, nu se puteau apropia. Inseland insa vigilenta Arhanghelilor, un nephilim l-a ademenit in padure pe Iafet, fiul mai mic al lui Noe si l-a sugrumat. Apoi, folosind o vraja de transfigurare, nephilimul a luat chipul si infatisarea lui Iafet si s-a intors pe Arca. Dupa Potop, cei trei fi ai lui Noe au devenit Patriarhi: Sam a intemeiat tribul semitic in Asia, Ham pe cel hamitic in Africa, iar ,,falsul'' Iafet, a mers in Europa. In felul acesta, nephilimii au putut avea urmasi in continuare pana in zilele noastre. Se spune ca nu au fost deloc straini fata de aproape toate familiile regale ale Europei: Capetieni, Carolingieni, Habsburgi, Stuarti, si asa mai departe. Tot nephilimii au stat in spatele dezvoltarii materialismului, a iluminismului si umanismului laic, a Revolutiei franceze, tot ei promovand din plin ateismul, cultul stiintei si relativismul cultural. Au divizat credinciosii si au creat puternice retele de influenta economica, mediatica si politica (in guverne).

   Starea actuala a nephilimilor, atinsi de aceasta maladie degenerativa ale carei cauze raman necunoscute, reprezinta intai de toate o drama si o decadere in plan ontologic, o degradare efectiva a coordonatelor speciei. In mod natural, Ingerii nu se pot inbolnavi. Ceea ce li se intampla acum se situeaza intr-un context mai larg care tine de felul in care este tocmita justitia divina, dar in acelasi timp exista si o determinare particulara a lucrurilor, si anume un proces al ,,diluarii genetice'' cauzat s-ar parea de amestecul continu cu oamenii. Caci chiar dupa Potop casatoriile mixte (intre descendentii Ingerilor si oameni) nu au incetat. Se vorbeste in povestea noastra despre calitati angelice care au trecut astfel in plan secund, pentru ca mai apoi sa dispara cu totul. La foarte putini nephilimi ele mai primeaza. Din contra, amestecul cu oamenii a condus la ,,umanizarea'' Ingerilor, astfel incat trasaturi precum sensibilitatea la boala, inclinatia spre mortalitate, durata mai mica de viata, dar si sentimentele de compasiune, iubire, bunatate (considerate ca fiind o mare slabiciune) -  toate acestea au devenit cu timpul dominante. Metabolismul lor a avut de suferit: schimbarea de-a lungul secolelor a continutului si a comportamentului alimentar a determinat o degradare a functiei reproductive; in plus, trupul angelic (nephilim) reactioneaza negativ la chimicalele create de catre om, cu alte cuvinte, administrarea medicamentelor si a antibioticelor genereaza numai efecte negative.

   Grigori Percival traieste din plin aceasta drama. Aflat la limita vietii, ramane insa consecvent aspiratiei sale de dinaintea celui de al Doilea Razboi Mondial, si anume gasirea harpei/lirei aruncate de catre Arhanghel in pestera Veghetorilor. Harpa aceea trebuie sa aiba efecte miraculoase, vindecatoare. Doar a fost lasata de Arhanghel cu scop paliativ.

O harpa in cautarea careia se afla si Societatea de Angelologie cu sediul central la Paris si ai carei membrii si resurse se gasesc peste tot in lume. O organizatie ezoterica intemeiata la inceputurile crestinismului de catre teologi care ulterior au fost trecuti in ,,clandestinatate'' iar gandirea si cercetarile lor, considerate erezii. Printre acestia: parintele Clematis din Tracia (conducatorul Primei Expeditii Angelologice, din anul 925 d.H.), Bogomil, apoi Cartea lui Enoch (cel rapit in cele 7 Ceruri de catre Ingeri) dar si alte asemenea apocrife.

Pe langa activitatea teoretica, hermeneutica, de catedra, angelologii desfasoara cercetari de teren avand ca unic scop descoperirea locului in care Arhanghelii i-au inchis pe Veghetori.

Luand asadar marturiile lui Enoch drept reale, dar mai cu seama bazandu-se pe confesiunea ,,de la fata locului'' a acestui parinte Clematis, angelologii din ziua de astazi (si ne aflam intr-un Paris ocupat de trupele si de administratia germana nazista) - pun la cale un plan de a reface traseul din anul 925. 

Indicatiile ii conduc intr-un sat de munte din Bulgaria, mai exact in muntii Rodopi si la o pestera pe care localnicii o numesc Gatlejul Diavolului si pe care o ocolesc cat mai de departe cu putinta.

Ceea ce urmeaza este de a dreptul halucinant, caci in cele mai de nepatruns locasuri ale pesterii apare cadavrul unui Inger:

 ,,era intact, nedescompus si avea pielea neteda si alba, pergamentoasa. Ochii neinsufletiti, de un albastru-verzui priveau spre ceruri. Pe fruntea lata si pe umerii sculpturali cadeau carlionti blonzi, formand un nimb de par auriu. Chiar si vesmintele, dintr-o tesatura alba, sclipitoare (neidentificabila), erau imaculate. (...) Unghiile sidefi ca interiorul unei scoici, pantecele prelung si neted, fara ombilic, transparenta stranie a pielii (..) pana si pozitia aripilor o anticipasera corect. (..) o mână delicata, ascutita, un nas acvilic si buze rozalii stranse intr-un zambet intepenit.(...) Cu toate acestea, faptura era prea diafana, prea insufletita pentru ceva ce pana atunci existase doar intre copertile cartilor si in reproducerile dupa picturi Quattrocento.'' (p.9-10)

 Superb! Adevarate elemente de anatomie angelica!

Cu aceasta ocazie vor fi luate mostre de par si pene, de unghii si chiar de tesut. Ingerul acesta avea o aripa rupta, cauzatoare a mortii. Este momentul potrivit sa spunem ca aripile ingerului nu sunt excrescente ale trupului, ci ale plamanilor. Aripa este asadar un organ al sistemului respirator, pe langa mijloc al locomotiei. Rolul ei este practic esential in masura in care doar 10% din functia respiratorie se face prin intermediul gurii si al traheei. Asa incat orice fel de afectiune la nivelul aripilor conduce la un fel de sufocare a Ingerului, iar o aripa rupta este cauzatoare, iata, a mortii.

   Grigori Percival este tot timpul la curent cu aceste descoperiri, iar cand o tanara cercetatoare dedicata angelologiei, un medic stralucit care studiaza efectele muzicii asupra plantelor si a organismelor (muzico-terapia) este rapita si mai apoi ucisa de catre nephilimi, unica sa copila este luata de tata si ascunsa peste Atlantic, intr-o manastire franciscana in care maicutele practica rugaciunea neincetata (24 de ore din 24, in schimburi, doua cate doua). Evenimentele o vor aseza pe aceasta copila in mijlocul unor situatii ametitoare dezvaluindu-i adevaratele sale origini.

   Stim ca muzica de pian determina modificari ale pigmentului orhideei, ca structura moleculara a apei se schimba atunci cand este supusa la anumite vibratii muzicale. Oare ce efect trebuie sa aiba muzica acelei harpe, aduse de un Arhanghel, asupra organismelor vii, si cu atat mai mult asupra celor angelice?

Ei bine, acesta este firul rosu al povestirii noastre care in cele din urma dezvaluie un final surprinzator.

   Cartea Daniellei Trussoni este intai de toate o propedeutica si o invitatie catre Angelologie, catre studiul acestei discipline, sa-i spunem, de catacomba. O punere asadar in drepturi a subiectului prin evidentierea (dincolo de planul fictional, narativ) a temeiurilor,  metodelor de cercetare, a cazuisticii si nu in ultimul rand a scopurilor acestei discipline teologice. Suntem trimisi asadar catre lecturarea textelor de referinta ale angelologiei precum si la abordarea unor subiecte cardianle precum: Ingerul, lumea angelica, relatia fiintei angelice cu Creatorul sau dar si cu omul, rolul Ingerului in planul creatiei divine, si altele.

   Catre o istorie a Angelicitatii

   Ingerii apar in toate culturile lumii din Mesopotamia, Persia, Egipt, Siberia, China, Grecia, pana in lumea iudaica si in cea crestina: textele lor sacre vorbesc despre existenta acestor fiinte asezate in spatiul dintre Fiinta suprema si lumea creata, intre Dumnezeu si oameni. Un spatiu foarte aglomerat, cum precizeaza Andrei Plesu in lucrarea Despre Ingeri (Humanitas, Bucuresti, 2012)

O infinitate practic de creaturi angelice, complicate, diferentiate si foarte active astfel incat am putea vorbi despre o diviziune a muncii deoarece nu toti ingerii au aceleasi atributii si responsabilitati. Unii au in grija omul individual, altii popoarele, altii cicluri ale timpului sau chiar fenomene naturale. Potrivit lui Clement din Alexandria, ar exista ,,ingeri de dreapta'' si ,,ingeri de stanga''. In timp ce primii se ocupa de sufletele acelor oameni care au revenit pe calea credintei (sub diverse moduri), ,,ingerii de stanga'' au sub grija pe aceia ale caror suflete sunt pierdute si pe care ii asteapta pedeapsa Iadului: the dirty job, cum spune A. Plesu.

Platon vorbeste despre existenta unor lumi si a unor fiinte intermediare care le populeaza. Ceea ce este daimonic (fara nicio legatura insa cu demonicul) tine de aceasta intermediaritate (intre zeu si muritor) si are drept functie transmiterea celor divine oamenilor si a celor omenesti, zeilor: porunci, recompense, rugaminti si jertfe. Pentru Filon din Alexandria, Dumnezeu este inconjurat de o multime de dynameis, de energii considerate ca fiind ,,suflete neintrupate''. Acestea sunt numite ingeri, arhetipuri si forme ideale, nevazute. Ele se ocupa cu asistenta, protejarea si pedepsirea, cand este cazul a fiintelor create.

Plotin intelege orice existenta ca avand un corespondent superior intr-un plan transcendent acesteia. Un daimon asadar. Iar daimonul omului, este Ingerul!

In Divina comedie a lui Dante sau in Elegiile duineze ale poetului Rainer Maria Rilke, angelicul abunda. De fapt, in opera poetului austriac, figura severa, teribila, chiar infioratoare a Ingerului este repusa in drepturi, dupa ce mai inainte, in perioada Renasterii chipul angelic se indeparteaza de imaginea clasica, traditionala, hieratica, antropomorfizandu-se abuziv si alunecand spre rozuri sentimentale. Ingerul e confiscat acum, arata A.Plesu, de categoria ,,dragalasului''. Barocul si rococoul confera si ele Ingerului atributele infantilitatii si feminitatii, in totala disonanta fata de originile scriptice, dogmatice.

,,-Nu va temeti!’’ asadar, ingerul e in mare masura un sodat, un luptator. Chiar si consolarea pe care el o poate aduce e una sobra, barbateasca. Va dati seama ca un asemenea personaj nu are ce cauta in contextul unei iconografii de buduoar, mai spune Plesu. Potrivit traditiei, Ingerul nu are varsta si nici sex, iar feminitatea lui este o erezie.

Leonardo da Vinci, Buna Vestire

Walter Benjamin vorbeste si el despre un inger al istoriei, un inger care zboara cu spatele, in timp ce fata ii ramane intotdeauna intoarsa spre trecut. Iar Paul Claudel deosebeste intre ,,inductia'' angelica si ,,seductia'' diavoleasca; in timp ce ingerul este o prezenta discreta in incercarea de asezare a omului pe traiectoria verticalitatii ceresti, diavolul ispiteste cu putere, uneori ruinator, devastator.
In traditia iudeo-crestina fiecare om detine propriul sau inger, care ii este dat din Cer, Ceruri care aloca aceeasi asistenta angelica vanturilor, pamantului, mării, focului si altor fenomene si parti ale creatiei, astfel incat Ingerii fac lumea sa mearga, dar mai ales o fac sa mearga in orizontul salvarii (A.Plesu).

   Retinem oricum faptul ca tema este una clasica in culturile universale, iar problema ingerului se pune in continuare, chiar si in lipsa unor contacte nemijlocite, dovezi palpabile, vedenii, trairi-limita sau alte evenimente revelatoare. Poti foarte bine sfarsi prin a intelege ca exista ingeri, chiar si fara acestea din urma. Iar despre cum anume este posibila intelegerea existentei ingerilor vom discuta in cele care urmeaza.

Existenta Ingerului, Ierarhii si functii ale angelicului

   Pentru omul credincios problema existentei ingerilor nu se pune; sau cel putin nu in sensul unei dovediri; credinciosul pur si simplu stie, fara urma de indoiala, ca ingerii exista; ceea ce-l poate preocupa insa tine de intelegerea acestei existente. Sigur, ca si alte multe experiente religioase, experienta Ingerului, a intalnirii cu acesta, atunci si acolo cand este cazul, se sustrage inter-subiectivitatii: spre deosebire de adevarurile stiintei, cele religioase nu pot fi nici inter-subiectiv comunicabile si nici testabile in maniera aceasta. Abia daca imi ajung mie propriile ganduri si propriile cuvinte ca sa ma pot lamuri cu  privire la ceea ce abia s-a petrecut, si cu atat mai putin sa pot spune celuilalt despre propria-mi experienta iar respectivul sa-i poata verifica/testa veridiciatatea. Experienta Ingerului nu este una de laborator. Este intai de toate un act de credinta si de traire. Si totusi, a existat o perioada in care gandirea teologica occidentala a incercat, spune A. Plesu, imposibilul! Cunoscuta sub denumirea de perioada scolastica a gandirii europene, in vremea aceea s-au construit argumente rationale care sa dovedeasca, sa ajunga asadar pe calea rationamentului la intelegerea existentei lui Dumnezeu, si implicit a ingerilor.

Paradigma in care gandirea (scolastica) medievala aseza intelegerea lumii era ideea de ordine. Creata, lumea nu putea exista altfel decat intr-o anumita ordine, universala. Fiind ordonata, lumea detine asadar o unitate, un sens, un rost, o traiectorie si nimic nu este intamplator in alcatuirea si in desfasurarea ei. Ideea de haos prin urmare este lipsita de acoperire, caci intr-o lume perfect ordonata  nu este loc de dezordine, de haos. Si apoi, un amestec de ordine si haos (indiferent cat de insignifiant ar fi acesta din urma) ar fi echivalentul haosului in intregime. Acolo unde haosul patrunde ordinea dispare.

Toma d'Aquino este filosoful argumentelor tari al Europei occidentale. Pentru Toma, ordinea lumii reiese chiar din modul alcatuirii acesteia: o alcatuire in trepte, ierarhica si teleologica, adica indreptata catre un anumit scop. Lumea asadar detine mai multe trepte ontologice, moduri de a fi, de a fi ordonata. Iata-i structura:

(a) treapta sau regnul mineral, al materiei neinsufletite: aceasta treapta corespunde (prin simpla sa prezenta) unei calitati prime si ultime a divinitatii, si anume faptul de a existenta: caci in primul rand si in definitiv, ce se poate spune despre Dumnezeu daca nu ca exista?!

(b) regnul vegetal este treapta care face saltul de la a fi la a fi viu si vorbeste despre atributul divin al viului, despre calitatea lui Dumnezeu de a fi viu.

(c) regnul animal este treapta vitalitatii ca actiune, ca manifestare atat interioara cat si exterioara reflectand atributul divin al vietii active, al existentei animate.

(d) regnul uman reprezinta o treapta a existentei foarte apropiata de modelul divin creator si in care acesta se oglindeste intr-o masura unica: dupa chiar chipul si asemanare sa; in felul acesta este intocmita treapta pe care noi oamenii ne situam. Iar omul reflecta calitatile modelui sau, toate cele de pana la el, adica pe cele de a fi, de a fi viu, de a fi viu si activ, si acum, inca un atribut in plus, esential, pe cel de a fi viu si a avea viata si manifestare spirituala. Omul nu este Dumnezeu, dar se afla deasupra intregii lumi create de Acesta printr-o calitate ontologica unica a sa, cea a spiritualitatii. Chiar si asa insa, omul apartine (si) lumii sale, pamantesti, adica detine corporalitate. Numai Dumnezeu este, singurul, necorporal, indeterminat.

In acest punct Toma d'Aquino afirma ca trebuie sa existe si o treapta a creatiei care sa reflecte din plin atributul divin al necorporalitatii, al spiritului, asa cum omul nu o poate face. Cu necesitate trebuie ca exista acest univers al creatiei! Lipseste asadar ceva: inca o treapta in ordinea aceasta ierarhica. Una pe care sa se situeze fiintele create dar necorporale, iar Ingerii par a se integra perfect in acest plan.

   Iata asadar ca Ingerii trebuie sa existe, rational existenta lor este indubitabila, pentru ca exista ordine in lume si lumea este o creatie ordonata. Asa incat indoiala este lipsita de obiect atata timp cat intelegem ca ingerii apartin unei cu totul alte trepte ierarhice, au o alta constituire ontologica, diferita de celelalte. A spune, iata, ca ingerii nu exista pentru ca nu se vad, este la fel de neinteligent, observa Plesu, cu a spune ca plantele nu exista pentru ca nu raspund la ,,Buna ziua''! In definitiv, despre atatea lucruri spunem ca ,,exista'' chiar daca nu se vad: de la numere si formele geometrice, la presimtiri, vise si senzatii. A vazut cineva vreo radacina patrata sau vreun triunghi isoscel? De ce ingerul ar face o exceptie? Apoi, daca intelegem prin ,,real''(germ. wirklich) tot ceea ce are un efect palpabil, care actioneaza eficace asupra ambientului, si poate fi resimtit ca prezenta, atunci si ingerii intra cu toata indreptatirea in categoria realului.

   In timp ce Toma d'Aquino gaseste locul Ingerilor in ordinea creatiei, Dionisie Areopagitul distinge, in chiar interiorul acestei lumi angelice, mai multe trepte sau ranguri, noua la numar, pe care fiintele ceresti le ocupa dupa felul in care acestea participa la comuniunea cu Dumnezeu. Iata-le, intr-o ordine descrescatoare:

SERAFIMI

HERUVIMI

SCAUNE/TRONURI

DOMNII

PUTERI

STAPANII

INCEPATORII

ARHANGHELI

INGERI

 Observam, Ingerii sunt pe treapta prima, cea mai de ,,jos'' a angelicitatii, in imediata proximitate a oamenilor. De fapt, cele noua trepte angelice sunt impartite in trei categorii (de cate trei) in functie de misiunea pe care o detin, si, la fel de important, in functie de starea de desavarsire in care au ajuns, slujindu-l pe Creator. Astfel, din prima ierarhie, cea care se situeaza ,,cel mai sus'' si ,,cel mai aproape'' de Dumnezeu (Fiinte care vad insasi Faţa Creatorului) fac parte Serafimii, Heruvimii si Scaunele sau Tronurile cum mai sunt numite acestea. Sunt Ingerii desavarsiti care indeplinesc in primul rand, am spune, o functie de slujire. Acestia formeaza un fel de curte cereasca. Urmeaza a doua ierarhie, in care Domniile, Puterile si Stapaniile detin cu precadere o functie de mediere intre curtea cereasca si mesagerii ei. Cat despre fiintele din cea de a treia ierarhie, acestea au drept rol fundamental grija si protejarea lumii create, a celei pamantesti si a fiintelor acesteia. In plus, este bine cunoscuta activitatea Arhanghelilor de mesageri ai lui Dumnezeu.

 SERAFIMII 

 

Serafim

  "Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!'' (Isaia 6:2-3) Este imaginea consacrata a Serafimilor, fiintele cele mai apropiate de Dumnezeu, inconjurand in zbor tronul Acestuia si slavind-L neancetat. 

Termenul de ,,serafim'', care provine dintr-un verb ebraic (seraf insemnand a arde) semnifica ,,cei ce ard'' sau ,,cei care purifica''.
Neobosita şi continua lor mişcare în jurul tronului Lui Dumnezeu, căldura, fierbinţeala, clocotul acestei eterne mişcări continue, stabilă şi fermă, care urmăreşte să-i aducă pe subordonaţii lor ierarhici la acelaşi nivel cu ei, elevîndu-le energia, făcîndu-i să ardă şi să se «înflăcăreze» pînă ating o vibratie egală cu a lor, putere purificatoare de o intensitate asemănătoare cu cea a fulgerului, natură luminoasă şi stralucitoare care nu se ocultează şi care nu poate fi stinsă niciodata, luminînd orice obscuritate şi sublimînd tot ceea ce este negativ, aceasta este semnificaţia termenului Serafim, potrivit lui Dionisie Areopagitul (intr-o descriere, iata, bogat apofatica)

Iconografic Serafimii sunt infatisati în culoarea roșie, având câte șase aripi împodobite cu ochi mulți, aripile de la cap și de la picioare servindu-le spre a se acoperi când stau înaintea lui Dumnezeu, iar cele de la mijloc la zburat. 

HERUVIMII

    Heruvimii cei cu ochi mulţi sunt a doua ceată din ierarhia îngerească, după Serafimi, stând înaintea Dumnezeului atotştiutor, în lumina inefabilă. Ei strălucesc întotdeauna de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, a Înţelepciunii Sale şi a cunoaşterii tainelor lui Dumnezeu. Numele de ,,heruvim'' înseamnă ,,înţelegere deplină'' sau ,,împărtășirea înţelepciunii'' în ebraică, ei sunt luminaţi şi astfel, prin heruvimi, înţelepciunea este transmisă şi altora; luminarea ochilor spirituali este dată pentru vederea lui Dumnezeu şi pentru a primi înţelepciunea Lui. Conform Vechiului Testament, două sculpturi ale unor făpturi înaripate fabuloase (heruvimi) împodobeau Chivotul Legii din Templul Solomon din Ierusalim.

Heruvim

Heruvimii păzesc poarta Paradisului, pentru a fi siguri că nimeni dintre cei care nu merită nu va mai intra acolo după izgonirea lui Adam şi a Evei: ,,Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare să păzească drumul către pomul vieţii.'' (Geneza, III, 24)

O descriere mai veche (a prorocului Ezechiel) arată că heruvimii au patru feţe, patru aripi şi ochi de păun. Cele patru feţe simbolizează eterna lor vigilenţă şi cunoaştere – care cuprinde orice formă a Creaţiei – aripile îi asociază în chip mistic cu cele patru vânturi, iar ochii de păun sugerează omniscienţa lor: ,,toate patru aveau câte o faţă de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate.'' (Ezechiel 1,10)

TRONURILE

   Acesti  Ingeri sunt ,,purtatorii de Dumnezeu'' si reprezinta ,,scaunul de domnie'' al divinitatii. Tronurile sunt ,,purtătoare de Dumnezeu'' după Har datorită slujbei pe care o îndeplinesc, ceea ce în chip tainic şi de nepătruns înseamnă că Îl poartă pe Dumnezeu în ei înşişi. Şezând pe Tronuri într-un mod pe care mintea umană nu-l poate înţelege, Domnul face judecăţile Sale drepte. Asadar prin Tronuri se manifesta in primul rand dreptatea divina care este impartasita intregii Creatii.

DOMNIILE

    Domniile arată caracterul liber de orice supunere sau „înălțimea nerobită și liberă de toată dorința după cele de jos” spune Dionisie Areopagitul. Acesti Ingeri au puterea de a domnii peste cei care stapanesc pamantul si ajuta la biruinta duhului asupra trupului si a pornirilor sale aducatoare de tulburare. Sunt acei Ingeri care contribuie la smerirea omului.

PUTERILE

   Sunt Ingerii care savarsesc minuni in lumea noastra. Prin ei se vindeca boala si se inlatura neputintele. Le stau alaturi acelora dintre oameni care prin puterea lor le poarta de grija si se nevoiesc de sarcinile celor slabi si neputinciosi. Cei aflati in situatii critice pot cere ajutorul Puterilor ceresti pentru ca nadejdea, rabdarea si taria sa nu-i paraseasca.

STAPANIILE

   Au putere asupra duhurilor rele, adica se ocupa de miscarea in lume a demonilor, a ingerilor cazuti. In plus, ajuta oamenii in lupta lor cu ispitele si patimile.

INCEPATORIILE

    Conform cu Dionisie, Incepatorii sunt mai marii peste Ingerii de jos, de dupa ei, fiindu-le acestora atat ajutor in implinirea misiunilor lor, cat si izvor de putere si intelepciune. Sunt totodata ingerii mai marilor din ierarhiile pamantesti, ai popoarelor dar si ai limbilor pamantului. Pentru ca fiecare imparatie, neam si limba are ca pazitor si indreptator un inger.

ARHANGHELII  (Arche, adica conducator, Cel mai mare, Cel mai inalt, dar si Principiu, Temei absolut; si Anghelos, mesager, sol, inger)

   Sunt singurii Ingeri ale caror nume le cunoastem conform traditiei biblice. Mihail, Gavril si Rafael sunt astfel cei mai vizibili si mai populari Ingeri dinaintea omului, mesagerii prin excelenta si restauratori ai ordinei. Servesc cu demnitate oficiul angelofaniilor iar oamenii le-au imprumutat de-a lungul istoriei cu generozitate cel putin numele.

Arhanghelul Gabriel

Intai de toate sunt mesagerii Cerurilor: prin ei se reveleaza oamenilor vointa si marile taine ale Creatorului. 

Gabriel (in ebraica insemnand ,,Dumnezeu este puternic'', sau ,,Puterea lui Dumnezeu'') este aducatorul de vesti bune dinaintea oamenilor: prin el Maria afla taina Intruparii, lui Ioachim si Anei le vesteste ca vor avea o copila (Maica Domnului), tot el este cel care ii comunica in Templu lui Zaharia ca sotia sa va naste la batranete pe Ioan Botezatorul; descopera magilor taina Intruparii, i se reveleaza lui Iosif alungandu-i tulburarea, apoi tot Arhanghelul il indeamna sa plece cu Maria si Iisus in Egipt precum si vremea cand sa se intoarca in Nazaret. Sfarsitul robiei babiloniene pentru poporul lui Israel, tot de Gabriel este anuntata. Dar apare insa si ca Inger al pedepsei divine care se abate asupra cetatilor Sodoma si Gomora.

Profetul Mahomed marturiseste ca de la acest arhanghel (Djibril) cu 140 de perechi de aripi a primit textul Coranului, vers cu vers. Asadar, Gabriel este Mesagerul lui Dumnezeu, ingerul revelatiei, al pedepsei divine si al compasiunii. In iconografie, este reprezentat sub chipul unui tanar care tine in mana dreapta o candela, in interiorul careia se afla o lumanare aprinsa, iar in mana stanga o oglinda din piatra de jasp verde. Oglinda inchipuie taina ascunsa a intelepciunii lui Dumnezeu. Aceasta forma este larg raspandita, precum si cea in care el tine in mana o floare alba de crin, sau o trambita.

Arhanghelul Mihail, Guido Reni

Mihail (in ebraica ,,acela care este ca Dumnezeu'' sau ,,cine este cel care este ca Dumnezeu?'' - intrebarea fiind una retorica, raspunsul neputand fi decat unul singur, negativ: ,,nimeni nu este ca Dumnezeu'', de aici simbolul umilintei desavarsite pe care acest Arhanghel il intruchipeaza); este Ingerul care apara credinta si Portile Raiului. Dupa ce a cazut din cer Lucifer si ceilalti ingeri (care au ajuns diavoli), Arhanghelul Mihail a strigat cu glas mare, zicand: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!" Aceste cuvinte se rostesc si astazi, in cadrul Sfintei Liturghii ortodoxe. In Apocalipsa, Mihail este Arhanghelul care va conduce armatele ceresti. In iconografie, inca din primele secole crestine, este reprezentat sub chipul unui soldat care poarta in mana dreapta o lance, cu care il strapunge pe Satan, iar in mana stanga o crenguta verde de finic. In varful lancei este reprezentata o panglica de in si semnul Crucii.

Rafael (,,Dumnezeu este Cel care vindeca'' sau ,,Dumnezeu vindeca'') este Arhanghelul ce vegheaza asupra durerilor dar si al vindecarii, pazitor al celor care calatoresc si ajutator al celor casatoriti atata vreme cat pastreaza frica de Dumenzeu.

Rafael reda vederea tatalui lui Tobias in Vechiul Testament si ii dezvaluie lui Moise puterea vindecatoare a plantelor.

Arhanghelul Rafael

"Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant" (Tobit 12, 15) In iconografie este reprezentat în costum de pelerin, având un toiag în formă de caduceu, pe care este încolăcit un şarpe, simbolizând vindecarea.

Uriil (,,Focul lui Dumnezeu'' sau ,,Lumina lui Dumnezeu'') este Ingerul cunoasterii lui Dumenzeu, al iluminarii, dar si Cel prin care se manifesta mânia divina.

Alti Arhangheli, mai putin cunoscuti insa sunt: Salatiil, Iegudiil, Varahiil si Ieremiil.

INGERII

   Sunt fiintele ceresti cele mai apropiate de oameni, avand statut si functie de ocrotitori, si aceasta in chip personal: fiecare om detine corespondentul, insotitorul sau angelic. Este o asistenta angelica acordata din Ceruri cum spuneam si nu detinuta de la sine putere. La ce bun un astfel de Inger? In primul rand, asa cum spune si limba, este un pazitor al omului (ferindu-ne de rău, de orice fel de rău), apoi se disting inca trei functii: de invatator (ajuta la dobandirea cunoasterii), de sfatuitor (indreapta spre fapte bune, morale) si calauza eshatologica (adica il ajuta pe om in directia mantuirii si sta langa acesta chiar si dincolo de moarte). Sunt patru functii sau sensuri prin care se defineste ingerul asadar, asemenea punctelor cardinale sau bratelor unei cruci. Observam, ne putem apropia de Ingeri mai degraba prin ceea ce fac acestia decat prin ceea ce sunt.
   Cum spune si Plesu, in definitiv traim foarte periculos si oricand, in orice imprejurare a vietii lucrurile se pot incheia prost; nu ne suntem nicicum suficienti iar convingerea ca detinem controlul asupra propriei noastre vieti este o iluzie. In timp ce pentru unii norocul, sansa, hazardul sunt factori la fel de pertinenti in miscarea lumii si a vietii precum universul obiectiv al legilor fizice, altii simt si intuiesc aici prezenta Ingerului.

El Greco, Buna Vestire

Sa insistam putin asupra acestei prezente. In primul rand am spune ca nu-i o prezenta nemijlocita, neconditionata si independenta de noi. Intr-adevar, Ingerul este aproapele nostru, nu cel de langa noi, ci acela de deasupra noastra. Dar prezenta sa necesita deschidere, participare, colaborare cum se spune. Altfel ramanem in conditia de simplii asistati. Unii slabi de inger, lipsiti sau parasiti de acesta. Toate aceste situatii reclama lipsa de deschidere a omului catre aproapele sau angelic, ne-lucrarea impreuna, indepartarea. Sigur, prin insasi natura functiei sale Ingerul nu paraseste insa efectele prezentei sale se pot limita considerabil. Nimic in lumea aceasta nu este lipsit de aparare, prin chiar faptul ca este creat, fiecare element al existentei detine o protectie, se afla in legatura cu un principiu superior din care deriva. Dar protectie gratuita, sau cu de-a sila nu exiata. Participarea este conditia esentiala cum spuneam. Omul nu poate fi propriul sau inger: cine incearca sa se substituie ingerului (prin grija obsesiva de sine, egoista si pana la urma stangace) acela si-l indeparteaza, arata Plesu. Pe de alta parte exercitarea protectiei nu inseamna nici limitarea sau suspendarea libertatii celui protejat ori crearea unei dependente: omul ramane unicul responsabil de miscarea sa in universul existentei. Ingerul il va insoti pe acest drum (al reintoarcerii acasa) pana dincolo de pragul mortii si, asa cum se intreba Sfantul Augustin, e posibil ca in ziua Judecatii de Apoi viata să ne fie povestita de catre propriul nostru Inger.

    Si mai este un aspect demn de luat in seama atunci cand ne privim pe noi insine din perspectiva angelica: infrangerea, pierderea, esecul - cum anume se explica acestea atata vreme cat suntem sub acoperamant si escorta angelica? Sigur ca ne-am dori sa fim intotdeauna la locul potrivit, in clipa potrivita, sa avem dintre cele mai bune imprejurari in care sa ne situam cotidianul, insa lucrurile nu stau nici pe departe asa.

,,Noi suntem inclinati in mod natural - si educati in mod iresponsabil - sa credem ca, pentru chiverniseala destinului nostru, nu ne sunt trebuincioase dacat imprejurari favorabile, bunatati, rasfaturi si noroace. Nimeni nu se roaga sa capete vreo incercare aspra, vreo napasta, vreun esec. Si nimeni nu crede ca asemenea neajunsuri pot veni prin intermediul ingerului, consacrat, indeobste, ca un produs de cofetarie. Ingerul ca pedagog drastic, dispus, la nevoie, sa induca dezastrul, nu intra in iconografia noastra mentala, desi e unul dintre cele mai caracteristice portrete ale sale. Preferam varianta mamoasa, infantilizanta, a unei creaturi care are ca sarcina zilnica sa ne scuteasca de necazuri.''(A.Plesu, Despre Ingeri, p.98-99) Iata pedagogia angelica, reprezentativa pentru imaginea divinitatii in traditia iudeo-crestina, acolo unde Dumnezeu (Iahve) este in aceeasi masura bun si drept, milostiv dar si pedepsitor. La fel si Ingerul care este bun, dar in acelasi timp, neindurator in bunatatea sa. Iata cum se pot explica asadar infrangerile si decaderile noastre si mai important, felul in care acestea ar putea fi asumate.
   Sunt situatii-limita in viata fiecaruia, catastrofe si imprejurari dramatice in care se simte adierea mortii si in care numai o minune ne-ar fi putut salva. Si se intampla: intr-un mod cat mai discret, tainic si aparent insesizabil. Urmand o cale divina, hristica chiar, Ingerul actioneaza cu un maxim de discretie, departe de orice abuz sau invazie. La fel se intampla si atunci cand, inevitabil, increderea se pierde, cand indoiala si senzatia ca regresezi, ca esti abandonat si ca de fapt, totul e lipsit de sens, incep sa se instaleze inauntrul tau - cu alte cuvinte, la portile fricii si ale deznadejdii (apanajul demonicului si aducatoare de morti interioare) e nevoie de Inger. De asemenea, cainta (care nu se rezuma la trairea unui simplu regret si la o stare de tristete, ci implica cu mult mai mult, o transfigurare, o schimbare radicala a felului de a fi, o metanoia asadar) este si ea asistata angelic. Mai ramane rugaciunea, acest spatiu al comunicarii prin excelenta cu divinitatea. Cand te rogi, se spune, nu esti niciodata singur. Ingerul iti sta aproape, ducandu-ti mai departe rugaciunea. 
   Lumea intreaga, cu cele vazute si nevazute a fost creata, se spune, pentru om. Omul este scopul si varful acestei creatii divine. In acest context in care Ingerul e dat pentru om si nu omul pentru inger, Andrei Plesu lanseaza o intrebare cel putin uimitoare: ce are în plus omul faţă de Înger? Ei bine, chiar minusurile! Adica fascinatia libertatii, a posibilitatii, permanente, de a urca si de a cobori, de a gresi si de a indrepta greseala, esecul si reusita. Dramatismul apriori al vietii acesteia in care trebuie sa dobandim prin efort ceea ce ingerul detine prin insasi natura sa, adica viata spiritului intrupat, care nu-i deloc una usoara, si adesea poate parea chiar imposibila, ei bine, iata fascinatia libertatii umanului. Prin natura lor Ingerii nu pot fi tristi, nu pot avea sentimente dramatice. Nu mai au de ales (asa cum omul e nevoit sa o faca clipa de clipa): pentru ei problema alegerii s-a pus o singura data si dupa raspunsul fiecaruia, unuii au decazut, altii au dobandit fericirea. Omul e o cruce; obligat prin fire, sa alterneze munca la grajduri cu rugaciunea, omul poate povesti ingerului ceva fara echivalent in lumea ingereasca: cum sa te mantuiesti prin rastignire. Teologul roman Dumitru Staniloae spune ca dupa Intrupare, omul stie mai multe despre Dumnezeu decat ingerii (caci Hristos nu se intrupeaza intr-un inger, ci in om) si in plus, oamenii, spre deosebire de ingeri, detin darul creativitatii, care ingerilor le lipseste. Sa nu sfarsim insa prin a ne fi mila de Ingeri, afirma Plesu. Ingerul ramane o instanta superioara omului si desi noi detinem chipul lui Dumnezeu, la asemanarea cu El am ramas cu mult mai prejos decat Ingerii, arata Grigore Palama.
   Vom incheia aceasta analiza sumara a relatiei omului cu Ingerul sau prin citarea catorva pasaje din doua rugaciuni catre Inger, doua adresari ale umanului devenite clasice si care, prin continutul lor, vorbesc de la sine despre statutul celor doua fiinte si despre natura acestei relatii. Mai intai rugaciunea pe care o rostesc copiii:
Înger, Îngeraşul meu/Ce mi te-a dat Dumnezeu/Roagă-te lui Dumnezeu/Pentru sufleţelul meu/Totdeauna fii cu mine/Şi mă-nvaţă să fac bine/Eu sunt mic, Tu fă-mă mare/Eu sunt slab, Tu fă-mă tare/În tot locul mă însoţeşte/Şi de rele mă păzeşte. Este numai o foarte scurta parte a rugaciunii Inger, Ingerasul meu (continuarea http://www.bisericasfantulstefan.home.ro/rugaciuni/ingerasul.htm)
Iata insa si rugaciunea zilnica a celor mari catre inger, numita si Canonul Ingerului Pazitor :
Sfinte Ingere, cel ce esti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, indraznesc sa-ti aduc cantari de lauda, iar tu, ca cel ce ai indrazneala catre Imparatul Cerului, apara-ma de dusmanii vazuti si nevazuti, izbaveste-ma de toate nevoile si necazurile, ca sa strig tie: Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor! (...) 
Avandu-te pe tine, acoperamant ales de Dumnezeu, ca pe o raza luminoasa care luminezi intunericul sufletului meu si risipesti bezna necunostintei inimii mele, cazand cu umilinta ma rog sa-mi curatesti toate simtirile cele intunecate de patimi ca sa nu mai ratacesc in intunericul pacatului (http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-ingerului-pazitor-67191.html)
Si continutul unei rugaciuni catre Duhul Sfant din care reise de asemenea tinuta nostra cotidiana inaintea aproapelui de deasupra:

Doamne, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, si ma miluieste si-mi iarta mie, nevrednicului, toate cate am gresit Tie astazi, ca un om, si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau, stand la rugaciune, mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.

Antonello da Messina, Hristos mort, sustinut de un Inger

   Am mentionat anterior ca Ingerii nu se pot intrista, nu sunt fiinte care sa cunoasca suferinta si felul acesta de tulburare. Dar daca ar fi sa discutam despre un martitiu (suferinta nemeritata) al ingerului, ei bine, acesta ar fi inventarul suferintelor sale, cam asa arata materia prima pe care acesta o are de administrat.

Omul este o fiinta in pribegie, plecata de acasa, intotdeauna aflata pe drum: important, esential este ca in ciuda tuturor acestor deraieri morale si dăţi în care intrăm în mărăcini, sa ne pastram deschiderea, privirea catre drumul principal, catre verticala de langa noi. Iata atitudinea necesara:

Îngerule cel sfânt al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfânt, care esti dat mie de la Sfântul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfrânare, având osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am încurcat asa rau în lucrurile cele întinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, în care cad în toate zilele si noptile si în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfânt, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie într-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si împaratiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Toate acestea indica un exercitiu minim de sinceritate si de umilinta, conditii primordiale ale unei posibile inaltari si demnitati umane.

Cartea lui Enoh

    Textul acesta redactat in aramaica (limba culta a evreilor, limba in care a vorbit si Hristos) dateaza din secolul III î.Hr. si este considerat apocrif, adica necanonic, neconform cu traditia biblica. El relateaza calatoria pe care Enoh, cel de al saptelea patriarh biblic insa, ar fi facut-o in Ceruri, fiind rapit acolo de catre Ingeri (Si am vazut ingeri nenumarati, mii de mii si miriade de miriade care incojurau acest palat). Printre temele care se regasesc in aceasta relatare mentionam: introducerea raului in lume prin intermediul Ingerilor decazuti, venirea lui Mesia, Invierea si Judecata de Apoi, lumea angelica, cea a Paradisului, dar si ce a Iadului.
   Am adus in discutie acest apocrif pentru ca prin inermediul Cartii lui Enoh ne vom intoarce la subiectul cel dintai, si anume acela legat de caderea Ingerilor, cea de a doua cadere. Mentionam atunci ca povestea Daniellei Trussoni se construiste in jurul catorva randuri din Geneza, puse in corelatie cu cele relatate mai apoi de Enoch (cine va fi fost acesta). Iata ce se spune mai intai Geneza (6, 1-6):

Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice,

Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.

Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!"

În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.

Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,

I-a parut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.

   Asadar de aici pornim la drum: cu acesti Fii ai lui Dumnezeu care vazand frumusetea unor tinere s-au indragostit de ele si le-am luat de sotii. Copiii astfel nascuti s-au numiti uriasi si aflam ca s-au remarcat prin vitejia lor. In acelasi timp rautatea oamenilor, una gandita si dorita cu toata inima (premeditata adasar) devine dominanta in viata de zi cu zi a acestora si Dumnezeu ajunge sa se caiasca pentru ca l-a creat pe om si l-a asezat pe pamant. Mai departe va urma evenimentul Potopului menit sa restabileasca ordinea in lume.

   Cartea lui Enoh, repet, considerata apocrifa, aduce completari episodului mai sus mentionat, unele greu de ignorat. De altfel, intregul text al apocrifei este unul cat se poate de uluitor si merita o atenta cercetare sub mai multe unghiuri: teologic, istoric, literar, estetic, etc.

Ce spune de fapt Enoh? Iata:

Am fost inaltat astfel pana la cer si am ajuns curand la un zid cladit din pietre de clestar . Flacari miscatoare ii invaluiau marginile. Am simtit cum ma cuprinde groaza. Cu toate acestea, m-am varat in mijlocul acestor flacari. Si am ajuns intr-o vasta locuinta care era pavata cu pietre de cristal. Peretii ca si podeaua, erau de asemeni din cristal si la fel si temeliile.  Tavanul era format din stele ratacitoare si fulgere de lumina si in mijloc se vedeau miscandu-se heruvimi de foc intr-un car agitat. Flacari tremurau imprejurul zidurilor si poarta era de foc. Cand a fost sa intru in aceasta locuinta, ea era in acelasi timp arzatoare ca focul si rece ca gheata; si nu exista acolo nici urma de fericire, nici de viata. Atunci o spaima a pus brusc stapanire pe mine; m-am cutremurat de groaza. si am vazut acolo inaltat un tron; Si era cineva asezat pe acest tron maret. Al carui vesmant era mai stralucitor decat soarele si mai alb decat zapada.
Nici un inger nu era in stare sa il priveasca in fata pe Stralucitorul si Magnificul, nici sa se apropie de El; nici un ochi de muritor nu putea sa Il priveasca. Un foc stralucitor ardea in jurul Lui. Atunci, Domnul El insusi a binevoit cu propria Sa gura sa ma cheme pe nume: Apropiete, spuse El, apropiete mai mult si vino sa auzi cuvintele Mele sacre.

Du-te, spune-le ingerilor veghetori care te-eu trimis sa ma rogi pentru ei: voi trebuie sa va rugati pentru oameni si nu oamenii pentru voi!; (...) v-ati insotit de ele; v-ati dedat cu ele la lucruri care tin de copii pamantului, si ati dat nastere unei rase nelegiuite?

Si acum uriasii care sunt rezultatul targului dintre spirit si carne, se vor numi pe pamant spirite rele si ele vor trai pe pamant. Ei vor procrea la randul lor spirite rele (…) Ei vor deveni deci spirite rele pe pamant si se vor numi spirite ale raului. Spiritele uriasilor vor fi ca norii care aduc peste pamant nenorociri de toate soiurile, ciume, razboiul, foamea. Si doliul. Ele nu vor bea si nu vor manca, invizibile pentru toate privirile, ele se vor amesteca intre barbati si femei.

In ziua marelui sfarsit al Universului; atunci ingerii veghetori si nelegiuitii vor fi distrusi pentru totdeauna. 

   Iata asadar un text amplu, deosebit de generos in informatii si incarcat in acelasi timp de simboluri. Remarcam de asemenea incarcatura apofatica a discursului, mai ales in ceea ce priveste descrierea curtii dumnezeiesti dinaintea careia Enoh are sentimentul lui mysterium tremendum, acea ingrozire fascinanta.

   Aflam ca cei numiti veghetori, adica ingerii trimisi pe pamant sa se ingrijeasca de oameni si sa se roage pentru ei s-au indragostit de fiicele oamenilor si insotindu-se cu ele ,,s-au dedat cu ele la lucruri ce tin de copiii pamantului'' si astfel a aparut in lume o ,,rasa nelegiuita'' : Uriasii! Spirite rele care la randul lor vor da nastere la spirite ale raului aducatoare de nenorociri. Enoh aduce cu sine in Cer, dinaintea tronului divin, rugamintile de cainta si iertare ale ingerilor veghetori. Dar cum in primul rand nu se cuvine unui om sa se roage pentru ingeri, ci exact invers, Dumnezeu se arata manios si le transmite acestora, prin scribul Enoh cuvantul Sau de cearta si pedeapsa. 

  

De acum inainte voi nu veti mai urca la ceruri; iar pe pamant, voi veti fi incatusati atata timp cat va exista lumea. Cei care au dezonorat oamenii, inmultind greselile printre ei, punandu-i sa aduca jertfe demonilor precum lui Dumnezeu. (...) ei vor fi inchisi si azvarliti in aceasta vale arzatoare (...) unde se afla muntii de aur, argint, fier, metal lichid si cositor.

Dar, mai inainte, voi veti fi martori la nenorocirea celor care va sunt dragi; ei nu va vor mai apartine. Ei vor cadea sub sabie chiar sub ochii vostri. 

La auzul unei asemenea sentinte, ingerii veghetori, copiii cerului cum ii numeste Enoh, s-au inspaimantat si au fost cuprinsi de un trumurt ingrozitor. Caci marii arhangheli Arsayalalyur, Rafael, Mihail si Gabriel sunt trimisi pe pamant sa implineasca sentinta cereasca. Noe primeste vestea Potopului ce are sa vina, Veghetorii sunt intemnitati in adancurile pamantului, iar urmasii lor, cei numiti Uriasi, sunt trecuti prin sabie.

  Cu aceasta ocazie Enoh este cel care dezvaluie numele Veghetorilor: primul dintre toti este Semiaza, al II-lea  Arstikifa, al III-lea  Armen, al IV-leaKakabael, al V-lea Tur-el, alVI-lea Rumiat, al VII-lea Dan-el, al VIII-lea Nukael, al IX -lea Baruq-el, al X-lea Azaz-el, alXI-lea  Armers, al XII-lea Batar-ial, al XIII-lea Basasael, alXIV-lea Auan-el, alXV-lea Tur-ial, a,XVI-lea Simatsiel, al XVII-lea Letar-el, al XVIII-lea Tumael, al XIX-lea Tar-el, al XX-lea Rumael, al XXI-lea Izezeel. Iata, sunt cei 21 de ingeri care sfidand mandatul divin dau nastere unei noi rase de oameni (amplificand raul in lume) si pentru care Cerul este de neanduplecat.

 Acesta este in rezumat evenimentul celei de a doua caderi a fiintelor angelice, a cedarii lor inaintea frumusetii oamenilor langa care si cu care aleg sa traiasca. In cartea Genezei descrierea episodului este una scurta si lacunara. Mai mult, traditia ortodoxa cel putin, considera capitolul 6, versetele 1-4 din cartea Genezei, ca fiind un ,,text enigmatic, insertia unei stravechi traditii pe care autorul Genezei nu si-a permis s-o omita''. Apoi, nu este recunoscut nici statutul de ingeri al fiintelor numite ,,veghetori'' considerandu-se ca avem de-a face tot de oameni: ,,oameni superiori, evoluati, virtuosi'', in timp ce prin ,,fii ai oamenilor'' se intelege aceia ,,inferiori, primitivi, instinctuali, pacatosi'' (Biblia ortodoxa, Bucuresti, 2011)  
In schimb, pentru multi angelologi si literati, cum este cazul autoarei de fata, fragmentul biblic, impreuna cu Cartea lui Enoh prezinta o valoare si un interes deosebit, revelator. Traditia Bisericii plaseaza Cartea lui Enoh in lumea nedeslusita a apocrifelor, in timp ce pentru altii ea detine rol intemeietor, legitimand credinte, cercetari, creatii artistice si iata, literare. 
O interpretare a Septuagintei (traducerea greaca a Bibliei, mai precis a celor cinci carti ale Pentateuhului, undeva la jumatatea secolului al III-lea i.Hr.) atesta originea ,,uriasilor'' ca fiind o specie intermediara intre creaturile ceresti si cele pamantesti, provenind din amestecul ingerilor cu oamenii. Pentru alti exegeti (Ioan Gura de Aur, Ioan Casian, Theodoret), ,,ingerii'' sau ,,fiii lui Dumnezeu'' sunt urmasii lui Seth, corupti de ,,fiicele oamenilor'', care sunt urmasii lui Cain (asadar doua categorii ale omenirii, una buna si cealalta, rea).
   Ce vor fi fost acei ,,Fii ai lui Dumnezu'', ,,copii ai cerului'' sau ,,Veghetori'' este greu de deslusit. Ramane certitudinea, unica de altfel a savarsirii unui gest neconform cu ordinea divina, impotriva acesteia si care atrage drept consecinta regretul si pedeapsa Cerului. 

Danielle Trussoni, Angelologia, ed. Litera, Bucuresti, 2010